Omul şi Cel ce l-a făcut

Elifaz n-ar avea prea multe şanse să câştige vreun premiu pentru diplomaţie. El începe să-l mustre pe Iov, zicându-i că, atât timp cât i-a mers bine, a putut să-i îndrume pe alţii şi să-i încurajeze, dar că, acum, când a dat de greu, se tulbură. De ce să se tulbure? Dumnezeu este drept, aşa că necazul care vine peste noi este ceea ce merităm.

Ce alt argument îi aduce Elifaz lui Iov?

Iov 4:12-21
12. Un cuvânt s-a furişat până la mine, şi urechea mea i-a prins sunetele uşoare.
13. În clipa când vedeniile de noapte frământă gândul, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc,
14. m-a apucat groaza şi spaima, şi toate oasele mi-au tremurat.
15. Un duh a trecut pe lângă mine… tot părul mi s-a zbârlit ca ariciul…
16. Un chip cu o înfăţişare necunoscută era înaintea ochilor mei. Şi am auzit un glas care şoptea încetişor:
17. „Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a făcut?
18. Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în slujitorii Săi, dacă găseşte El greşeli chiar la îngerii Săi,
19. cu cât mai mult la cei ce locuiesc în case de lut, care îşi trag obârşia din ţărână şi pot fi zdrobiţi ca un vierme!
20. De dimineaţă până seara sunt zdrobiţi, pier pentru totdeauna şi nimeni nu ţine seama de ei.
21. Li se taie firul vieţii: mor şi tot n-au căpătat înţelepciunea!

Multe lucruri interesante ar fi de studiat aici, dar remarcăm faptul că aceşti oameni care au trăit înainte să fi venit la existenţă poporul evreu aveau o idee despre natura şi caracterul Dumnezeului adevărat. Cartea lui Iov este o dovadă că şi alţi oameni, în afară de patriarhi şi cei care urmau să formeze poporul Israel, deţineau unele cunoştinţe despre Domnul. Îl vedem aici pe Elifaz ridicându-se practic în apărarea lui Dumnezeu.

Ceea ce spune el că a auzit în „vedeniile de noapte” constituie în general o teologie foarte sănătoasă (Psalmii 103:14; Isaia 64:7; Romani 3:19,20). Este adevărat că noi, oamenii, suntem din ţărână, suntem trecători şi putem fi zdrobiţi ca un vierme. Şi cine dintre noi este fără vină înaintea lui Dumnezeu (în NIV, „mai drept, mai neprihănit decât Dumnezeu”)?

Pe de altă parte însă, el se exprimă în clişee şi este în afara subiectului. Problema nu era dacă Iov era fără vină înaintea lui Dumnezeu (mai drept decât El). Iov n-a pus în discuţie acest lucru. N-a făcut decât să spună cât de nefericit se simţea, cât de mare îi era durerea şi nu să susţină că ar fi fără vină înaintea lui Dumnezeu sau să se compare cu El.

Elifaz îi interpretează cuvintele greşit. Raţionamentul lui este acesta: dacă Dumnezeu este drept şi dacă cei răi au parte de lucruri rele, atunci Iov trebuie să fi făcut ceva rău ca să fie pedepsit aşa. Prin urmare, Iov nu avea de ce să se lamenteze. Gata să-L apere pe Dumnezeu, Elifaz începe să-i facă morală lui Iov. Pentru aceasta aduce ca argument înţelepciunea populară şi, în plus, revelaţia supranaturală pe care o primise personal. Un singur lucru îi putem reproşa: n-a înţeles despre ce era vorba!

Cum ar trebui să ne susţinem un punct de vedere (chiar dacă e corect)? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO