Lucrarea din a doua încăpere

Dar în partea a doua intră numai marele-preot, o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului. (Evrei 9:7)

Timp de 18 secole a continuat această slujire a lui Hristos în prima încăpere a sanctuarului. Sângele Lui a mijlocit în favoarea credincioşilor pocăiţi, asigurându-le iertarea şi acceptarea din partea Tatălui, deşi păcatele lor rămâneau încă în cărţile din ceruri. După cum, în cadrul ceremonialului simbolic, la încheierea anului se făcea ispăşirea, tot astfel, înainte ca Hristos să-Şi încheie opera de răscumpărare a oamenilor, se face ispăşire pentru îndepărtarea păcatelor din sanctuar. Aceasta este slujba care a început când s-au încheiat cele 2 300 de zile. La data aceea, aşa cum a prezis profetul Daniel, Isus, ca Mare-Preot al nostru, a intrat în Locul Preasfânt pentru a îndeplini ultima parte a operei Sale solemne – curăţirea sanctuarului.

După cum, în vechime, păcatele poporului erau aşezate, prin credinţă, asupra jertfei pentru păcat şi transferate prin sângele ei, în simbol, asupra sanctuarului pământesc, tot astfel, în noul legământ, păcatele celor care se pocăiesc sunt aşezate, prin credinţă, asupra lui Hristos şi transferate, de fapt, asupra sanctuarului ceresc. După cum curăţirea simbolică a sanctuarului pământesc era îndeplinită prin îndepărtarea păcatelor care îl mânjiseră, tot astfel curăţirea sanctuarului ceresc trebuie să fie realizată prin îndepărtarea, sau ştergerea, păcatelor care sunt înregistrate acolo. Însă, mai înainte, trebuie să aibă loc o examinare a rapoartelor cereşti, pentru a se stabili cine este îndreptăţit, prin pocăinţă şi credinţa în Hristos, să beneficieze de ispăşirea Sa. De aceea, curăţirea sanctuarului implică o cercetare, o judecată. Aceasta trebuie să aibă loc înainte ca Hristos să vină pentru a-Şi răscumpăra poporul, căci, atunci când va reveni, răsplata Lui va fi cu El, ca să dea fiecăruia după faptele lui (Apocalipsa 22:12).

Astfel, cei care au urmat lumina cuvântului profetic au văzut că Hristos, în loc să vină pe pământ la încheierea celor 2 300 de zile, în anul 1844, a intrat în Locul Preasfânt din sanctuarul ceresc pentru a încheia ispăşirea, care este anterioară venirii Sale.

Aceştia au mai înţeles un lucru, şi anume că, în timp ce jertfa pentru păcat arăta către Hristos ca adevărata jertfă, iar marele-preot îl reprezenta pe Hristos ca mijlocitor, ţapul care era trimis în pustie îl simboliza pe Satana, autorul păcatului, asupra căruia vor fi aşezate, în cele din urmă, păcatele celor cu adevărat pocăiţi.

Tragedia veacurilor, pp. 421-422