Făgăduinţa împlinită (I)

Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale, şi ei te vor duce pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră. (Psalmii 91:11)

De ani buni mă luptam cu o suferinţă fizică şi doar puţini ştiau de ea în afara cercului familiei. De circa cinci ani ştiam că trebuie să mă operez, dar nimeni nu mi-a spus cât de gravă este situaţia şi nici nu m-a lăsat să înţeleg că ar trebui să fac ceva urgent. Mi-am neglijat sănătatea şi m-am preocupat tot timpul de ceilalţi. Dar în anul acela (2013) am văzut nevoia mea ca fiind urgentă şi am început să mă rog şi să mă frământ ca niciodată, promiţându-mi chiar să nu mai fac nimic pentru nimeni şi să strâng bani pentru operaţie. De multe ori plângeam în ascuns şi eram disperată de neputinţa mea. Însă Domnul, care cunoaşte gândurile ascunse şi care ştia că îmi voi călca cu siguranţă promisiunea, a lucrat în chip minunat.

Fiul meu cel mai mare a fost cercetat de Dumnezeu şi într-o zi gândindu-se la situaţia mea şi căutând o soluţie, s-a rugat să poată face ceva. Şi la fel ca Anania a auzit un glas spunându-i: „Du-te la fratele prezbiter de la biserică şi spune-i necazul tău.” Spunându-i preocuparea lui şi propunându-i să se roage pentru mine, acesta i-a spus: „Totul până la mama! Nu e de ajuns să ne rugăm, trebuie să facem ceva!” A vorbit în comitetul bisericii şi cei de acolo au dat aproximativ 150 de dolari şi au vorbit cu un medic care lucra la o secţie de chirurgie, acolo unde eu aveam nevoie. Când fiul meu m-a sunat, spunând: „Am o veste bună; să vii la Iaşi pentru operaţie”, am intrat în panică şi am refuzat oferta. Însă când mi-a povestit cum lucrase Dumnezeu, am recunoscut faptul că numai El era cel care intervenise. Imediat ce părinţii mei au aflat, au hotărât şi ei să-mi dea 500 de lei, deşi erau şi ei bolnavi şi aveau mare nevoie de bani pentru a se îngriji de sănătatea lor. Dragostea celor dragi ai mei a învins şi, aşa cum face deseori Domnul, m-a dus pe braţele îngerilor Săi cu chip de om, lucrând în favoarea mea.

Domnul ne cunoaşte şi în bunătatea Lui ne cercetează şi răspunde după voia Lui celor mai adânci nevoi ale noastre. „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El” (Psalmii 34:8).

Aceste experienţe care ne pun la probă credinţa sunt spre binele nostru. Prin ele se descoperă dacă credinţa noastră este dreaptă şi sinceră şi se sprijină numai pe Cuvântul lui Dumnezeu sau dacă depinde de împrejurări, fiind nesigură şi schimbătoare. Credinţa este întărită prin exerciţiu. Trebuie să lăsăm răbdarea să-şi facă lucrarea sa desăvârşită, amintindu-ne că există făgăduinţe preţioase în Scripturi pentru aceia care îl aşteaptă pe Domnul.” (Ellen G. White, Divina vindecare, p. 214)

Liliana Brodoceanu, Vaslui, Moldova