Ascultare sau încumetare

Adu-ţi aminte de ziua de odihnă ca s-o sfinţeşti. (Exodul 20:8)

Când Dumnezeu caută oaia rătăcită pentru a o pune pe umăr, nu foloseşte o reţetă unică, ci are o reţetă pentru fiecare suflet.

În primăvara anului 1995, a avut loc la Casa de Cultură o evanghelizare publică la care soţul meu a participat seară de seară. El îmi aducea rezumatele temelor prezentate, iar eu nu mergeam la culcare până nu studiam fiecare temă, verificând versetele şi explicaţiile cu Biblia. Dumnezeu mi-a dat interes şi pricepere ca să înţeleg explicaţiile expunerilor. Aveam 49 de ani, eram creştină ortodoxă şi nu ştiam multe despre cum ar trebui să fie viaţa creştinului. După prezentări a urmat o invitaţie la Biserica Adventistă pentru a studia cartea Apocalipsa. De data aceasta, am dorit să merg şi eu cu soţul meu, pentru că voiam să ştiu mai mult.

Citisem cu ceva timp în urmă Biblia şi avusesem o nedumerire, aflând că Isus a înviat în prima zi a săptămânii. Dar acum descopeream ceea ce nu auzisem de la nimeni, despre valabilitatea poruncii a patra.

Eram tulburată, dar şi încrezătoare, aşa că am început să participăm împreună la programele din sabat ale bisericii.

După circa o lună, s-a întâmplat că până vineri seara nu am reuşit să termin o rochie a unei cliente, comandată pentru o nuntă la care trebuia să participe sâmbătă seara. Am hotărât să păstrez angajamentul, aşa că soţul meu a plecat singur la biserică.

După plecarea lui, am început lucrul. M-am aşezat pe locul pe care mă aşezam de obicei, adică pe mijlocul mesei şi cu picioarele pe scaun, cu rochia întinsă pe masă lângă mine. După câteva minute, s-a întâmplat ceva incredibil. Din partea mea dreaptă, masa a început să se încline încet, până când am ajuns în picioare lângă masă. Apoi am privit cum masa se ridica încet, înapoi, parcă ţinută de o mână nevăzută.

În acel moment nu m-am speriat, ci am înţeles că îngerul lui Dumnezeu îmi arăta că nu am voie să lucrez. Ştiam că e ziua sfântă şi eu m-am încumetat la neascultare. M-am plecat pe genunchi pentru rugăciune şi am cerut iertare. Aceasta a fost o lecţie de folos pentru mine. Am înţeles că nu ne putem permite să facem orice şi să călcăm Cuvântul lui Dumnezeu.

„Dacă harul lui Dumnezeu locuieşte în noi, se va observa o schimbare în caracterul, obiceiurile şi preocupările noastre… Caracterul nu este dezvăluit prin faptele bune ocazionale sau prin greşelile întâmplătoare, ci prin tendinţa manifestată în cuvintele şi faptele noastre de zi cu zi… Vom dori din toată inima să facem voia Lui şi să-I fim plăcuţi în toate lucrurile.” (Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 70, ed. de buzunar)

Elena Alexa, Oneşti, Moldova