Tatăl

Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului. (Efeseni 6:4)

Soţul şi tatăl este capul familiei. Soţia aşteaptă de la el dragoste, înţelegere şi ajutor pentru educarea copiilor; şi este corect să fie aşa. Copiii sunt ai lui în aceeaşi măsură în care sunt şi ai ei, iar el este la fel de interesat de bunăstarea lor. Copiii aşteaptă de la tatăl lor sprijin şi călăuzire; el trebuie să aibă o concepţie corectă despre viaţă şi despre înrâuririle şi legăturile care ar trebui să existe în jurul familiei sale; mai presus de toate, el ar trebui să fie stăpânit de iubirea şi teama de Dumnezeu şi de învăţăturile Cuvântului Său pentru a putea călăuzi picioarele copiilor săi pe drumul cel bun.

Tatăl este legiuitorul familiei, şi, asemenea lui Avraam, ar trebui să facă din Legea lui Dumnezeu regula căminului său. Dumnezeu a spus despre Avraam: „Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului” (Geneza 18:19). Nu avea să existe nicio neglijare păcătoasă de a îngrădi răul, niciun favoritism slab, neînţelept şi indulgent, nicio cedare a convingerii datoriei sale înaintea pretenţiilor afecţiunii rău înţelese. Avraam nu doar că avea să dea învăţătură dreaptă, ci avea şi să susţină autoritatea legilor drepte şi neprihănite. Dumnezeu a dat reguli pentru călăuzirea noastră. Copiii nu ar trebui lăsaţi să rătăcească de la calea sigură descoperită în Cuvântul lui Dumnezeu, pe cărări care duc la pericol şi care se deschid de o parte şi de alta. Cu blândeţe, dar ferm, cu efort perseverent însoţit de rugăciune, dorinţele lor greşite ar trebui înfrânate, iar înclinaţiile lor, refuzate.

Tatăl ar trebui să impună în familia sa virtuţile mai austere – energia, integritatea, onestitatea, răbdarea, curajul, sârguinţa şi utilitatea practică. Şi ceea ce cere de la copiii săi ar trebui să practice el însuşi, ilustrând aceste virtuţi în conduita sa bărbătească.

Dar, taţilor, nu vă descurajaţi copiii! Combinaţi afecţiunea cu autoritatea, bunătatea şi compasiunea cu restricţiile ferme. Dăruiţi-le copiilor voştri din ceasurile voastre de răgaz; familiarizaţi-vă cu ei; alăturaţi-vă lor în lucrul şi în jocurile lor şi câştigaţi-le încrederea. Cultivaţi prietenia cu ei, mai ales cu fiii voştri. În acest fel, veţi fi o puternică influenţă spre bine. […] Într-un anumit sens, tatăl este preotul familiei, care aduce pe altarul familial jertfa de dimineaţă şi de seară. Însă soţia şi copiii ar trebui să se unească în rugăciune şi în cântări de laudă.

Divina vindecare, pp. 390-392