Pentru studiul de săptămâna aceasta, citeşte: Mat. 16,24.25; Ioan 1,1-3; 3,36; 5,24; Rom. 6,1-6; Evr. 12,4; 1 Ioan 5,1-12.

Sabat după-amiază

Text de memorizat: „Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?” (1 Ioan 5,5)

La fel ca în Antichitate, şi în zilele noastre circulă diverse teorii despre cine este Isus. Unii fac distincţie între Isus, personajul biblic, şi Isus, personajul istoric, şi susţin că nu au prea multe în comun. Ei presupun că Isus prezentat în Biblie a fost doar un om simplu, care avea o mare sensibilitate faţă de lucrurile spirituale şi atâta tot; că El nu a fost Fiul lui Dumnezeu care a înviat din morţi! Alţii cred că Isus a fost numai un revoluţionar politic, care a încercat în mod subtil să răstoarne Imperiul Roman.

Probabil că suntem ispitiţi să considerăm că aceste teorii nu sunt altceva decât simple speculaţii academice sau filozofice. Însă fiecare om este afectat de convingerile lui cu privire la cine este Isus Hristos şi la ceea ce a susţinut El că este. Ceea ce credem despre El afectează în mod semnificativ modul în care ne raportăm la Dumnezeu, modul în care înţelegem Planul de Mântuire şi modul în care putem avea parte de asigurarea mântuirii.

Ioan abordează acest subiect în epistolele lui tocmai din acest motiv.

O privire asupra studiului

Ce făgăduinţe despre biruinţă ni se oferă în Epistola lui Ioan? Ce vrea să spună apostolul prin cuvintele „cu apă şi cu sânge”? Ce argumente ni se oferă ca să credem? Ce ne spune Ioan despre divinitatea lui Hristos? Ce ne învaţă Ioan despre făgăduinţa vieţii veşnice?

Pentru studiul Bibliei la rând: Ieremia 39 – Ezechiel 3

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO