Studiu suplimentar

Citeşte 1 Corinteni 13 şi capitolul „Un martor credincios”, din Faptele apostolilor, de Ellen G. White.

1 Corinteni, 13
1 Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.
2 Şi chiar dacă aş avea darul prorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
3 Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
4 Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
5 nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
6 nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
7 acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
8 Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
9 Căci cunoaştem în parte, şi prorocim în parte;
10 dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.
11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
12 Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
13 Acum dar rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

„Niciodată să nu trecem pe lângă un suflet suferind, fără a căuta să-i dăm mângâierea cu care suntem mângâiaţi de Dumnezeu. Toate acestea sunt numai împlinirea principiului Legii, principiu ilustrat prin parabola samariteanului milos şi manifestat în viaţa lui Isus. Caracterul Său descoperă adevărata însemnătate a Legii şi ne arată ce înseamnă să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Şi când manifestă îndurare, bunătate şi iubire faţă de toţi oamenii, copiii lui Dumnezeu arată care este ca racterul rânduielilor cerului… Iubirea de Dumnezeu în inimă este singurul izvor pentru iubirea faţă de aproapele.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, pag. 481 (Casa de Editură „Viaţă şi Sănătate”, Bucureşti, 2008).

„Ar trebui să te debarasezi cât mai curând posibil de formalismul tău rece ca gheaţa. Ai nevoie să cultivi simţăminte de gingăşie şi prietenie în viaţa de fiecare zi. Ar trebui să dai pe faţă stimă adevărată şi politeţe creştină. Inima care Îl iubeşte cu adevărat pe Isus îi iubeşte şi pe aceia pentru care a murit El. Tot atât de consecvent ca acul busolei care caută nordul, va căuta şi adevăratul urmaş al lui Hristos, printr-o activitate susţinută, să salveze sufletele pentru care Hristos Şi-a dat viaţa. Lucrarea pentru salvarea păcătoşilor va menţine iubirea lui Hristos caldă în inimă şi va conferi acelei iubiri o creştere potrivită.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 3, pag. 509 (Casa de Editură „Viaţă şi Sănătate”, Bucureşti, 1998).

Întrebări pentru discuţie

1. Suntem înclinaţi să credem că îndemnurile de a iubi trebuie luate personal şi aplicate în relaţia noastră cu Dumnezeu. Însă acest lucru nu se limitează doar la noi, ca indivizi. Ce poate face biserica ta, în mod colectiv, ca să manifeste dragostea pe care tu, individual, nu poţi să o manifeşti? În ce măsură dovedeşte biserica ta dragostea lui Dumnezeu în localitatea voastră? Ce poţi face tu în această privinţă?

2. Daţi exemple de persoane care au dat dovadă de dragostea despre care am vorbit săptămâna aceasta. Ce anume au făcut? Ce au sacrificat? Ce au în comun faptele lor?

3. Cum ne ajută realitatea dragostei să înţelegem că Dumnezeu este real? Ce le transmitem altora despre existenţa lui Dumnezeu prin faptul că dovedim dragoste? Manifestarea dragostei poate fi cea mai bună dovadă că Dumnezeu există. Cum anume?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO