Neemia 3
Neemia 3
1. Marele preot Eliaşib s-a sculat împreună cu fraţii săi, preoţii, şi au zidit poarta oilor. Au sfinţit-o şi i-au pus uşile; au sfinţit-o de la turnul Mea, până la turnul lui Hananeel.
2. Alături de Eliaşib au zidit şi oamenii din Ierihon; alături de el a zidit şi Zacur, fiul lui Imri.
3. Fiii lui Senaa au zidit poarta peştilor. Au acoperit-o cu scânduri şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele.
4. Alături de ei a lucrat la dregerea zidului Meremot, fiul lui Urie, fiul lui Hacoţ; alături de ei a lucrat Meşulam, fiul lui Berechia, fiul lui Meşezabeel; alături de ei a lucrat Ţadoc, fiul lui Baana;
5. alături de ei au lucrat tecoiţii, ai căror fruntaşi nu s-au supus în slujba Domnului.
6. Ioiada, fiul lui Paseah, şi Meşulam, fiul lui Besodia, au dres poarta cea veche. Au acoperit-o cu scânduri şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele.
7. Alături de ei au lucrat Melatia, gabaonitul, Iadon, meronotitul, şi oamenii din Gabaon şi Miţpa, până la scaunul dregătorului de dincoace de râul Eufrat;
8. alături de ei a lucrat Uziel, fiul lui Harhaia, dintre argintari, şi alături de el a lucrat Hanania, dintre făcătorii de mir. Au întărit Ierusalimul până la zidul cel lat.
9. Alături de ei a lucrat Refaia, fiul lui Hur, care era mai mare peste jumătate din ţinutul Ierusalimului.
10. Alături de ei a lucrat, în faţa casei sale, Iedaia, fiul lui Harumaf, şi alături de el a lucrat Hatuş, fiul lui Haşabnia.
11. O altă parte a zidului şi turnul cuptoarelor au fost drese de Malchia, fiul lui Harim, şi de Haşub, fiul lui Pahat-Moab.
12. Alături de ei a lucrat, cu fetele sale, Şalum, fiul lui Haloheş, mai marele peste jumătate din ţinutul Ierusalimului.
13. Hanun şi locuitorii Zanoahului au dres poarta văii. Au zidit-o şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele. Ei au făcut o mie de coţi de zid până la poarta gunoiului.
14. Malchia, fiul lui Recab, mai marele peste ţinutul Bet-Hacheremului, a dres poarta gunoiului. A zidit-o şi i-a pus uşile, încuietorile şi zăvoarele.
15. Şalum, fiul lui Col-Hoze, mai marele peste ţinutul Miţpa, a dres poarta izvorului. A zidit-o, a acoperit-o cu scânduri şi i-a pus uşile, încuietorile şi zăvoarele. A făcut zidul iazului Siloe lângă grădina împăratului, până la treptele care coboară din cetatea lui David.
16. După el, Neemia, fiul lui Azbuc, mai marele peste jumătate din ţinutul Bet-Ţurului, a lucrat la dregerea zidului până în faţa mormintelor lui David, până la iazul care fusese zidit şi până la casa vitejilor.
17. După el au lucrat leviţii, Rehum, fiul lui Bani, şi alături de el a lucrat, pentru ţinutul său, Haşabia, mai marele peste jumătate din ţinutul Cheila.
18. După el au lucrat fraţii lor, Bavai, fiul lui Henadad, mai marele peste jumătate din ţinutul Cheila;
19. şi alături de el, Ezer, fiul lui Iosua, mai marele Miţpei, a dres o altă parte a zidului, în faţa suişului casei armelor, în unghi.
20. După el, Baruc, fiul lui Zabai, a dres cu râvnă o altă parte, de la unghi până la poarta casei marelui preot, Eliaşib.
21. După el, Meremot, fiul lui Urie, fiul lui Hacoţ, a dres o altă parte, de la poarta casei lui Eliaşib până la capătul casei lui Eliaşib.
22. După el au lucrat preoţii din împrejurimile Ierusalimului.
23. După ei, Beniamin şi Haşub au lucrat în dreptul casei lor. După ei, Azaria, fiul lui Maaseia, fiul lui Anania, a lucrat lângă casa lui.
24. După el, Binui, fiul lui Henadad, a dres o altă parte, de la casa lui Azaria până la unghi şi până la colţ.
25. Palal, fiul lui Uzai, a lucrat în faţa unghiului şi în faţa turnului de sus care iese înainte din casa împăratului, lângă curtea temniţei. După el a lucrat Pedaia, fiul lui Pareoş.
26. Slujitorii Templului, care locuiesc pe deal, au lucrat până în dreptul porţii apelor, la răsărit, şi până în dreptul turnului care iese în afară.
27. După ei, tecoiţii au dres o altă parte în dreptul turnului celui mare care iese în afară, până la zidul dealului.
28. Deasupra porţii cailor, preoţii au lucrat fiecare înaintea casei lui.
29. După ei, Ţadoc, fiul lui Imer, a lucrat înaintea casei lui. După el a lucrat Şemaia, fiul lui Şecania, păzitorul porţii de la răsărit.
30. După el, Hanania, fiul lui Şelemia, şi Hanun, al şaselea fiu al lui Ţalaf, au dres o altă parte a zidului. După ei, Meşulam, fiul lui Berechia, a lucrat în faţa odăii lui.
31. După el, Malchia, dintre argintari, a lucrat până la casele slujitorilor Templului şi negustorilor, în dreptul porţii Mifcad şi până la odaia de sus din colţ.
32. Argintarii şi negustorii au lucrat între odaia de sus din colţ şi poarta oilor.