Chemaţi după planul Său
De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. (Romani 8:28)
Dumnezeul nostru bun şi minunat ne iubeşte şi ori de câte ori dorim să cunoaştem voia Lui în toate problemele noastre ne rugăm şi aşteptăm răspunsul Lui, pentru că ştim că aşa e cel mai bine. El cunoaşte viitorul, ştie dacă ceea ce am cerut este pentru binele nostru sau nu.
Aşa s-a întâmplat de mai multe ori, dar în mod special vreau să vă relatez o întâmplare din viaţa mea, în legătură cu locul de muncă. Eram la serviciu. În 2005 lucram pe postul de casieră la Serviciul Public, când a venit la mine primarul oraşului unde locuiesc şi m-a întrebat dacă doresc să lucrez la Primărie, la Compartimentul spaţiul locativ. Am rămas blocată pe moment. Nu ştiam ce va trebui să fac în acel loc, nu ştiam ce aşteptări sunt acolo, dacă mă descurc şi altele… Îmi cunoştea familia, ştia că suntem adventişti. I-am spus că trebuie să mă rog şi să vorbesc cu soţul meu. A fost de acord cu ce am spus, chiar bucuros. În acea zi, am plecat acasă de la serviciu fiind frământată de gândurile mele. Mă întrebam ce să fac. Vorbeam cu Dumnezeu, dar nu aveam un răspuns clar.
Am ajuns acasă şi am văzut că sunt singură; copiii şi soţul încă nu veniseră, aşa că puteam să mă rog în linişte. Am luat Biblia lângă mine şi I-am spus lui Dumnezeu ce problemă am. Apoi am deschis Biblia şi am găsit textul din Romani 8:28, prin care îmi spunea că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu şi sunt chemaţi după planul Lui. O bucurie şi o pace minunate au inundat fiinţa mea, asigurându-mă că e voia Lui. Îl laud şi-I mulţumesc pentru că Dumnezeu m-a convins că vrea să mă angajez acolo.
Atunci când vin vremuri tulburi, când nu ştii ce să faci pentru că nu vezi clar, roagă-L pe Dumnezeu să-ţi răspundă. El are pregătite soluţiile cele mai bune. Nu te îngrijora! El îţi cunoaşte frământările, problemele, şi îţi va arăta drumul bun.
„În viaţa Sa pe pământ, Hristos nu a făcut niciun plan pentru Sine. A acceptat planurile lui Dumnezeu pentru El, iar Tatăl îşi desfăşura planurile zi după zi. Tot aşa ar trebui să depindem şi noi de Dumnezeu, pentru ca vieţile noastre să poată fi lucrarea simplă a voinţei Sale. Dacă încredinţăm căile noastre în seama Lui, El ne va călăuzi paşii… Dumnezeu nu-Şi conduce niciodată copiii altfel decât ar alege ei înşişi să fie conduşi, dacă ar putea vedea sfârşitul de la început şi dacă ar zări slava scopului pe care îl împlinesc ca împreună-lucrători cu El.” (Ellen G. White, Divina vindecare, p. 453)
Liliana Dragotă, Mediaş, Transilvania de Sud