Pentru ce te îndoiești?
Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? (Matei 14:31)
Cuvântul lui Dumnezeu, asemenea caracterului divinului său Autor, cuprinde taine care nu vor putea fi niciodată înţelese pe deplin de fiinţele limitate. Intrarea păcatului în lume, întruparea lui Hristos, naşterea din nou, învierea şi multe alte subiecte prezentate în Biblie constituie taine prea adânci pentru a putea fi explicate de mintea omului sau măcar înţelese pe deplin. Dar nu avem niciun motiv să ne îndoim de Cuvântul lui Dumnezeu doar pentru faptul că nu putem înţelege tainele providenţei Sale. În lumea naturii, noi suntem înconjuraţi în permanenţă de taine de neînţeles. Cele mai simple forme de viaţă prezintă probleme pe care nici cel mai înţelept gânditor nu reuşeşte să le explice. Pretutindeni întâlnim minuni care depăşesc capacitatea noastră de înţelegere. Prin urmare, ar trebui oare să fim surprinşi când constatăm că şi în lumea spirituală există taine de neînţeles? […]
Dificultăţile din Scriptură au fost evidenţiate de către sceptici ca un argument împotriva Bibliei; dar, departe de a fi astfel, ele constituie o puternică dovadă a inspiraţiei ei divine. Dacă nu ne-ar spune despre Dumnezeu decât lucruri pe care le-am putea înţelege cu uşurinţă, dacă mintea noastră mărginită ar putea înţelege pe deplin măreţia şi maiestatea Sa, atunci Biblia nu ar mai purta însemnele inconfundabile ale autorităţii ei divine. Chiar măreţia şi misterul subiectelor expuse ar trebui să inspire credinţa că ea este Cuvântul lui Dumnezeu.
Biblia dezvăluie adevărul cu o simplitate şi o adaptare perfectă la nevoile şi aspiraţiile inimii omeneşti, care au uimit şi au umplut de admiraţie cele mai cultivate minţi, dar care, în acelaşi timp, i-a făcut în stare să înţeleagă calea mântuirii chiar şi pe cei mai umili şi mai neînvăţaţi oameni. Totuşi, aceste adevăruri simplu prezentate se ocupă de subiecte atât de înalte, atâl de cuprinzătoare şi infinit mai mari decât capacitatea omenească de înţe legere, încât le putem accepta numai pentru că au fost declarate de Dumnezeu. Astfel, planul de mântuire ne este prezentat într-o manieră atât de clară, încât fiecare suflet poate vedea paşii pe care trebuie să-i facă în pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos, pentru a putea fi mântuit în modul rânduit Dumnezeu. Totuşi, dincolo de aceste adevăruri atât de uşor de înţeles, se află taine care ascund slava Sa – taine care întrec capacitatea de cercetare a minţii omeneşti, dar care îi inspiră respect şi credinţă cercetătorului sincer al adevărului. Cu cât cercetăm mai mult Biblia, cu atât mai profundă este convingerea că ea este Cuvântul Dumnezeului viu, iar raţiunea umană se pleacă în faţa maiestăţii revelaţiei divine.
Calea către Hristos, pp. 106-108