Visuri de copil

Şi eu am văzut coborăndu-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21:2-4)

Ce vrei să devii când vei fi mare?” e întrebarea pe care copiii o aud cel puţin o dată în viaţă, iar răspunsurile sunt variate: „Vreau să fiu doctoriţă”, „Vreau să fiu pilot”, „Mi-ar plăcea să devin balerină”, „Un pianist faimos” etc. Am auzit deseori în copilăria mea întrebarea aceasta şi răspunsul meu era următorul: „Eu vreau să fiu fericită!”

Fiind născută într-o familie care nu-L cunoştea pe Dumnezeu, cu un tată alcoolic şi violent, visul meu era ca, într-o zi, să pot fi fericită. Aşa că am hotărât că, atunci când voi creşte, mă voi duce într-o ţară în care nu există rău, ci numai oameni buni. Spunându-i bunicii de ţara visurilor mele, ea mi-a dat de înţeles că aşa ceva nu există şi cu cât creşteam, cu atât mai mult îmi dădeam seama că avea dreptate. Aşa că am început să cred că, dacă voi avea bani mulţi încât să-mi pot satisface orice moft, voi fi fericită. La şcoală, m-am străduit să fiu întotdeauna cea mai bună şi am început să fiu din ce în ce mai egocentrică şi, ca atare, din ce în ce mai nefericită. Ajungând la vârsta maturităţii, mi-am dat seama că fericirea nu stă în a avea bani mulţi.

La 20 de ani, am avut prima mea întâlnire cu Isus şi acum, trei ani mai târziu, continui să-mi dau seama că adevărata fericire constă în a-L cunoaşte pe El, împăratul universului, care a părăsit curţile cereşti şi a venit pe pământul acesta să-Şi dea viaţa, pentru a oferi darul mântuirii şi o viaţă împlinită, fericită, chiar şi pentru un singur om (acel om fiind eu). Şi aceasta pentru că mă iubeşte şi ne iubeşte.

Acum ştiu că există şi o ţară asemenea celei la care eu visam când eram copil. O ţară în care „nu va exista nici ţipăt, nici durere” şi pe care Tatăl ceresc ne-a făgăduit-o. O ţară pe care abia aştept să o văd.

Mântuitorul ne-a spus: „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine! În casa Tatălui meu sunt multe locaşuri… Eu mă duc să vă pregătesc un loc… Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi… V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 14:1-3; 15:11).

Monica Burlacu, Bucureşti, Muntenia