Si-a desconsiderat parintii?
Asa cum afirmam cu doua studii in urma, Evangheliile pastreaza o
tacere aproape deplina in ceea ce priveste primii treizeci de ani din viata
lui Isus. Cu toate ca nu ni se spune prea mult, exista totusi o scurta relatare
legata de aceasta perioada.
1. Citeste Luca 2,41-51. La prima vedere, ce impresie lasa acest pasaj in
ceea ce priveste consideratia lui Isus fata de parintii Sai? Pe de alta
parte, cum altfel am putea privi situatia aceasta? Ce indiciu ni se da in
versetul 47?
______________________________________________________________
La prima vedere, incidentul acesta da impresia unui baiat iresponsabil,
caruia nu-i pasa de durerea si de ingrijorarea parintilor sai. Care parinti
nu ar fi fost teribil de suparati in fata unei asemenea desconsiderari fatise
a autoritatii lor si a regulilor din caminul lor?
Acesta este unul dintre evenimentele care ne arata ca folosirea drept
model a fiecarei atitudini a lui Isus are anumite limite. Descoperim aici
ca mesianitatea lui Isus incepe deja sa straluceasca prin umanitatea Sa,
inca de la varsta de doisprezece ani. El devine constient ca este supus unei
Pu teri infinit mai inalte decat parintii Sai, oricat de mult ii respecta pe
acestia. Caracterul concis al relatarii lui Luca lasa in urma zeci de intrebari
fara raspuns, precum: Ce a mancat si unde S-a adapostit baiatul in acele trei
zile?Au fost preotii preocupati sa-I gaseasca parintii?
2. Citeste raspunsul dat de Isus parintilor Sai. Ce le spune El, cel putin indirect?
______________________________________________________________
„Dar”, relateaza Luca, „ei n-au inteles spusele Lui” (Luca 2,50). Isus
avea sa Se intoarca acasa impreuna cu ei si, ca un copil, sa le fie supus
(vers. 51); dar se straduise sa-Si stabileasca pozitia fata de o loialitate mai
inalta. Nu ni se da niciun indiciu ca Si-ar fi cerut vreodata scuze pentru
teribila neplacere pe care o cauzase parintilor Sai ingrijorati.
Intreaga viata a lui Isus a fost calauzita de realitatea suprematiei lui Dumnezeu
si a Imparatiei Sale, uneori chiar cu pretul de a fi inteles gresit. In ce
sens este posibil ca si loialitatea ta fata de Dumnezeu sa fie gresit inteleasa de
altii? Daca ti s-a intamplat vreodata acest lucru, ce ai invatat – ceva care poate
sa fie de ajutor altcuiva care trece printr-o situatie similara?
