2 Cronici 16
2 Cronici 16
1. În al treizeci şi şaselea an al domniei lui Asa, Baeşa, împăratul lui Israel, s-a suit împotriva lui Iuda; şi a întărit Rama, ca să nu lase pe ai lui Asa, împăratul lui Iuda, să iasă şi să intre.
2. Asa a scos argint şi aur din vistieriile Casei Domnului şi ale casei împăratului şi a trimis soli la Ben-Hadad, împăratul Siriei, care locuia la Damasc. Şi a pus să-i spună:
3. „Să fie un legământ între mine şi tine, cum a fost unul între tatăl meu şi tatăl tău. Iată, îţi trimit argint şi aur. Du-te şi rupe legământul tău cu Baeşa, împăratul lui Israel, ca să se depărteze de la mine.”
4. Ben-Hadad a ascultat pe împăratul Asa; a trimis pe căpeteniile oştirii sale împotriva cetăţilor lui Israel şi au bătut Iionul, Dan, Abel-Maim şi toate locurile pentru merinde din cetăţile lui Neftali.
5. Când a auzit Baeşa, a încetat să mai întărească Rama şi a pus capăt lucrărilor sale.
6. Împăratul Asa a pus pe tot Iuda să ridice pietrele şi lemnele pe care le întrebuinţa Baeşa la întărirea Ramei şi le-a întrebuinţat la întărirea Ghebei şi Miţpei.
7. În vremea aceea, Hanani, văzătorul, s-a dus la Asa, împăratul lui Iuda, şi i-a zis: „Pentru că te-ai sprijinit pe împăratul Siriei, şi nu te-ai sprijinit pe Domnul Dumnezeul tău, de aceea a scăpat oastea împăratului Siriei din mâinile tale.
8. Etiopienii şi libienii nu alcătuiau oare o oaste mare, cu o mulţime de care şi călăreţi? Şi totuşi Domnul i-a dat în mâinile tale, pentru că te sprijiniseşi pe El.
9. Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui. Ai lucrat ca un nebun în privinţa aceasta, căci de acum vei avea războaie.”
10. Asa s-a mâniat pe văzător şi l-a pus la închisoare, pentru că era înfuriat împotriva lui. Tot în acelaşi timp, Asa a apăsat şi pe unii din popor.
11. Faptele lui Asa, cele dintâi şi cele de pe urmă, sunt scrise în cartea împăraţilor lui Iuda şi Israel.
12. În al treizeci şi nouălea an al domniei sale, Asa s-a îmbolnăvit de picioare aşa încât avea mari dureri; chiar în timpul bolii lui, n-a căutat pe Domnul, ci a întrebat pe doctori.
13. Asa a adormit cu părinţii săi şi a murit în al patruzeci şi unulea an al domniei lui;
14. l-au îngropat în mormântul pe care şi-l săpase în cetatea lui David. L-au culcat pe un pat pe care-l umpluseră cu mirodenii şi mirosuri pregătite după meşteşugul celui ce pregăteşte mirul şi au ars în cinstea lui foarte multe mirodenii.