Glasul Păstorului

Oile mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine. (Ioan 10:27)

Un fermier staţionat în Baden Wurtenberg, un ţinut din sudul Germaniei, a rămas uimit când a ajuns într-o dimineaţă la ferma sa şi a observat că toate cele 111 oi au dispărut din ţarcul lor. Prima lui bănuială a fost că animalele au rupt gardul care le împrejmuia şi au fugit. Dar după ce s-a uitat cu atenţie, a ajuns la concluzia că oile lui au fost furate. Bineînţeles că a anunţat poliţia, care i-a spus că el nu este singurul păgubaş. O bandă de hoţi bine organizată a dat lovitura şi în alte ferme, dar ei sunt pe urmele lor.

Câteva săptămâni mai târziu, fermierul primeşte un telefon de la poliţie, cerându-i să-i însoţească. La câteva sute de kilometri, într-o gară, este oprit un tren de marfă în care se găsesc mii de oi într-un transport spre Turcia. Actele lor par a fi în ordine. Dar l-au invitat să vină şi să vadă dacă nu cumva se găsesc şi oile lui printre ele. Când a ajuns în gară şi a văzut mulţimea de oi aflate într-un spaţiu special amenajat, fermierul a început să le strige cu voce tare, iar câteva oi au început să vină spre el. Apoi mai multe. în cele din urmă, din marea turmă, s-au desprins 111 oi care s-au adunat în jurul lui. Toate animalele reeunoscuseră vocea păstorului lor…

Domnul Isus a folosit parabola oilor şi a păstorului pentru a demonstra legătura strânsă dintre El şi ucenicii Săi. Chiar dacă nu-I auzim acustic vocea, avem şi noi Cuvântul Său, din care am aflat ce doreşte El de la noi. Gândul meu zboară la evenimentele revenirii în glorie a lui Isus, momente unice în istoria universului, când El va striga cu voce tare: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, de moşteniţi împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” (Matei 25:34). Unde ne vom găsi în ziua aceea? Vom fi printre cei chemaţi, care se bucură să audă glasul Păstorului divin, sau undeva risipiţi pe pământul blestemat, aşteptând cu groază pedeapsa veşnică?

Dacă acum, când suntem nevoiţi să peregrinăm pe acest pământ, îi auzim glasul, îi putem distinge duioşia şi căldura vocii, din zgomotul asurzitor al lucrurilor care ne înconjoară, cu siguranţă îi vom auzi atunci chemarea, fie că vom fi deja în ţărână sau încă în aşteptarea Sa.

Închei gândul de azi cu frumoasa făgăduinţă: „Iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică” (Matei 25:46 u.p.). Îi auzi şi tu glasul şi răspunzi iubirii Sale duioase?

Elfriede Starck-Chiriac, Germania