Reforma Sabatului

Ferice de omul care… [păzeşte] Sabatul ca să nu-l pângărească. (Isaia 56:2)

Reforma în privinţa Sabatului care va avea loc în timpul sfârşitului este prezisă de profetul Isaia: „Aşa vorbeşte Domnul: «Păziţi ce este drept şi faceţi ce este bine, căci mântuirea Mea este aproape să vină şi neprihănirea Mea este aproape să se arate. Ferice de omul care face lucrul acesta şi de fiul omului care rămâne statornic în el, păzind Sabatul ca să nu-l pângărească, şi stăpânindu-şi mâna ca să nu facă niciun rău!»” (Isaia 56:1,2). […]

Aceste cuvinte se aplică la era creştină, după cum este arătat în context: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care strânge pe cei risipiţi ai lui Israel: «Voi mai strânge şi alte popoare la cei strânşi acum din el»” (Isaia 56:8). Aici este prefigurată convertirea neevreilor în urma auzirii Evangheliei Asupra celor care vor respecta Sabatul este pronunţată o binecuvântări. Astfel, obligativitatea păzirii poruncii a patra se extinde dincolo de răstig nirea, învierea şi înălţarea lui Hristos, până în momentul când slujitorii lui Dumnezeu vor predica Evanghelia tuturor popoarelor. […]

Sfinţit prin odihna şi binecuvântarea Creatorului, Sabatul a fost respectat de Adam, în nevinovăţia sa, în Edenul sfânt, şi de acelaşi Adam căzut, dar pocăit, când a fost alungat din locuinţa lui fericită. A fost păzit de toţi patriarhii, de la Abel până la Noe, la Avraam şi la Iacov. Când israeliţii erau sclavi în Egipt, în mijlocul idolatriei care predomina, mulţi au ajuns să nu mai cunoască Legea lui Dumnezeu, dar când i-a eliberat, Domnul a proclamat Legea Sa înaintea lor intr-un cadru de o măreţie înfricoşătoare, pentru ca ei să-I cunoască voia, să se teamă şi să asculte de El pentru totdeauna.

Legea lui Dumnezeu a fost continuu cunoscută, iar Sabatul poruncii a patra a fost respectat neîntrerupt din ziua aceea până în prezent. Cu toate că „omul fărădelegii” a reuşit să calce în picioare ziua sfântă a lui Dumnezeu, chiar şi în perioada supremaţiei lui au existat suflete credincioase care, ascunse în locuri tainice, au onorat Sabatul. Din timpul Reformei au existat în fiecare generaţie oameni care l-au păzit. Deşi deseori au fost batjocoriţi şi persecutaţi, au existat permanent oameni care au susţinut perpetuitatea Legii lui Dumnezeu şi obligaţia sfântă de a păzi Sabatul creaţiei.

Tragedia veacurilor, pp. 451, 453