Răstignit şi înviat
Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: «Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.»
(Matei 28:18)
Într-un articol din luna octombrie 2011, cotidianul britanic The Independent întreba dacă cineva era dispus să-şi doneze corpul pentru ştiinţă. Se spunea, mai departe, că oamenii de ştiinţă studiau metoda egipteană de mumificare şi căutau un voluntar, suferind de o boală terminală, care era pregătit să îşi doneze corpul după moarte. Aceşti oameni de ştiinţă credeau, susţinea reclama, că au descoperit secretul egiptenilor şi că trupul mort „va fi conservat, probabil, pentru sute sau chiar mii de ani”.
Noi, creştinii, nu trebuie să ne îngrijorăm în ce priveşte conservarea trupului după moarte. Dumnezeu ne-a promis ceva cu mult mai bun. Moartea lui Isus, prin care a plătit pedeapsa pentru păcatele noastre, şi apoi învierea Sa, ca „pârga celor adormiţi” (1 Corinteni 15:20), sunt o garanţie suficientă că trupurile noastre vor fi transformate în trupuri care nu vor putrezi niciodată, pentru că vom trăi veşnic.
În această săptămână, când am ajuns la capitolele finale din Evanghelia după Matei, vom studia despre moartea şi învierea Domnului nostru şi despre speranţa pe care ne-o oferă aceste două evenimente.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO