Ultimele zile ale misiunii lui Isus
Atunci Isus le-a zis: „În noaptea aceasta, toţi veţi găsi în Mine o pricină de poticnire; căci este scris: «Voi bate Păstorul, şi oile turmei vor fi risipite.»”
(Matei 26:31)
În acest studiu, îl vedem pe Isus parcurgând momentele finale ale lucrării Sale pe pământ, premergătoare răstignirii. Lumea, chiar întregul univers, se află în faţa momentului crucial al întregii istorii a planetei noastre.
Foarte multe lecţii pot fi extrase din evenimentele asupra cărora ne vom opri în această săptămână, dar, în timp ce vom parcurge studiul, am vrea să ne concentrăm în special asupra uneia: aceea a libertăţii de alegere. Să urmărim cum au folosit diferite personaje măreţul şi preţiosul dar al libertăţii. Să vedem consecinţele importante, chiar veşnice, ale folosirii, într-un fel sau în altul, a acestui dar.
Petru, Iuda şi femeia cu vasul de alabastru – toţi au avut de făcut alegeri. Şi Isus a trebuit să facă alegeri, şi cea mai importantă dintre toate a fost aceea de a merge la cruce, deşi natura Sa umană se împotrivea cu toată puterea: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu” (Matei 26:39).
Faptul că omul a abuzat de darul libertăţii de alegere L-a adus pe Domnul Isus în acest moment în care El însuşi a trebuit să aleagă dacă să ne salveze sau nu de la distrugerea adusă asupra noastră de acel abuz de libertate.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO