Un gând de încheiere
La 9 octombrie 2011, ziarul londonez The Guardian publica următoarea ştire: „O femeie a stat moartă în apartamentul ei timp de trei ani: scheletul lui Joyce a fost găsit pe canapea, cu televizorul încă funcţionând.” Moartă în apartament şi, timp de trei ani, nimeni să nu-i simtă lipsa?!? Nimeni să nu o sune, să nu o caute? Cum a fost posibil lucrul acesta, mai ales în era comunicaţiilor aproape fără limite? Când a fost dată pentru prima dată, ştirea a devenit internaţională, deşi cei mai uluiţi au fost londonezii.
Şi totuşi, fără speranţa şi promisiunea Evangheliei, a mântuirii care a costat atât de mult, noi toţi suntem condamnaţi la aceeaşi uitare ca sărmana femeie din Londra. Dar situaţia este chiar mai rea, deoarece nu va fi nimeni care să ne găsească sau să ne deplângă lipsa nu trei ani, ci nici după trei milioane de ani. Unii oameni de ştiinţă susţin că, mai devreme sau mai târziu, întregul cosmos se va stinge şi va muri în ceea ce a fost numit „moartea energetică a cosmosului”, sau „refacerea echilibrului energetic al cosmosului”. Totuşi jertfa Mântuitorului ne spune că această concepţie este greşită; în locul uitării veşnice, noi avem promisiunea vieţii veşnice într-un cer nou şi pe un pământ nou. Având o perspectivă atât de minunată, cum putem învăţa să nu îngăduim în viaţa noastră nimic care ar putea să ne împiedice să obţinem darul oferit prin Isus?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
