Roagă-te cu Biblia în mână
Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-ifie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.
(2 Timotei 2:15)
Orice pretinde a crede că Domnul vine curând să cerceteze Scripturile ca niciodată mai înainte, fiindcă Satana este hotărât să încerce orice metodă posibilă pentru a ţine sufletele în întuneric şi a orbi mintea în faţa primejdiilor din timpul în care trăim. Toţi credincioşii să-şi ia Bibliile cu rugăciune serioasă ca să poată fi iluminaţi de Duhul Sfânt în ce priveşte adevărul, ca să-L cunoască mai bine pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos pe care El L-a trimis. Căutaţi adevărul ca pe o comoară ascunsă şi dezamă- giţi-1 pe vrăjmaş. Timpul de încercare e la uşi, întrucât strigătul puternic al îngerului al treilea a început deja prin descoperirea neprihănirii lui Hristos, Răscumpărătorul care iartă păcatul. Acesta este începutul luminii îngerului a cărui slavă va umple întreg pământul. Pentru că lucrarea fiecărui om la care a ajuns mesajul de avertizare este să-L înalţe pe Isus, să-L prezinte lumii ca fiind revelat prin tipuri, ca fiind prefigurat prin simboluri, ca fiind descoperit prin revelaţiile profeţilor, ca fiind dezvăluit în lecţiile date ucenicilor Săi şi în minunile nemaipomenite lucrate prin fiii oamenilor, cercetaţi Scripturile, pentru că ele mărturisesc despre El.
Dacă vreţi să rezistaţi în timpul de strâmtorare, trebuie să-L cunoaşteţi pe Hristos şi să vă însuşiţi darul neprihănirii Sale, pe care o atribuie păcătosului pocăit. înţelepciunea omenească nu va reuşi să conceapă un plan de mântuire. Filosofia omenească este zadarnică, roadele puterilor omeneşti cele mai înalte sunt lipsite de valoare, în absenţa marelui plan al învăţătorului divin. Slava nu trebuie să ne fie atribuită nouă deloc; tot ajutorul şi toată slava omenească zace în ţărână, fiindcă adevărul, aşa cum este el în Isus, este singurul mijloc disponibil prin care putem fi mântuiţi. Avem privilegiul să intrăm în legătură cu Hristos şi atunci natura divină şi natura omenească se îmbină; speranţa noastră trebuie să se lege exclusiv de această unire, întrucât numai când Duhul lui Dumnezeu atinge sufletul sunt trezite la viaţă puterile sufletului şi devenim făpturi noi în Hristos Isus. El S-a arătat ca să aducă viaţa şi nemurirea la lumină. El spune: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.” Psalmistul declară: „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.” – Review and Herald, 2 noiembrie 1892
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO