Trăiește-ți rugăciunile
Pentru ca… să trăiască după Dumnezeu în duh.
(1 Petru 4:6)
Unii nu au o credinţă vie. Acesta este motivul pentru care nu văd o manifestare mai mare a puterii lui Dumnezeu. Slăbiciunea lor este rezultatul necredinţei. Ei au mai multă încredere în acţiunile lor decât în lucrarea lui Dumnezeu pentru ei. îşi asumă răspunderea de a-şi purta singuri de grijă. Fac planuri şi chibzuiesc, dar se roagă puţin şi au doar o mică încredere reală în Dumnezeu. Ei consideră că au credinţă, dar aceasta este doar un impuls de moment. Pentru că nu reuşesc să-şi înţeleagă propria nevoie şi nici dispoziţia lui Dumnezeu de a dărui, ei nu continuă să-şi menţină cererile înaintea Domnului cu perseverenţă.
Rugăciunile noastre trebuie să fie tot atât de insistente şi de perseverente ca rugăciunea acelui prieten care cerea câteva pâini în miez de noapte. Cu cât vom cere mai stăruitor şi mai statornic, cu atât legătura noastră spirituală cu Domnul va fi mai strânsă. Noi vom primi tot mai multe binecuvântări, pentru că vom avea o credinţă tot mai mare.
Partea noastră este să ne rugăm şi să credem. Vegheaţi în rugăciune. Vegheaţi şi cooperaţi cu Dumnezeul care ascultă rugăciunile. Păstraţi mereu în minte faptul că „noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3:9). Vorbiţi şi lucraţi în armonie cu rugăciunile voastre. în încercare, aceasta va arăta dacă aveţi o credinţă autentică sau dacă rugăciunile voastre sunt doar de formă.
Când se ivesc necazuri şi sunteţi confruntaţi cu dificultăţi, nu căutaţi ajutorul oamenilor. încredinţaţi totul lui Dumnezeu. Obiceiul de a le spune altora greutăţile noastre ne face pe noi mai slabi, iar lor nu le dă nicio putere. Aşază asupra lor povara infirmităţilor noastre spirituale, pe care nu o pot uşura. Noi căutăm putere din partea unor oameni greşiţi şi limitaţi, când am putea avea puterea Dumnezeului infinit, care nu greşeşte.
Nu trebuie să mergeţi până la marginile pământului în căutarea înţelepciunii, căci Dumnezeu este aproape. Nu capacităţile pe care le aveţi acum sau pe care le veţi avea vreodată sunt cele care vă vor conferi succesul. Ci lucrurile pe care le poate face Domnul pentru voi. Trebuie să avem mult mai puţină încredere în ceea ce poate face omul şi mult mai multă încredere în ceea ce poate face Dumnezeu pentru fiecare suflet care crede. El doreşte cu ardoare ca voi să-L căutaţi prin credinţă. Vrea să aşteptaţi lucruri mari de la El. Doreşte cu nerăbdare să vă ofere înţelegere atât în lucrurile pământeşti, cât şi în cele spirituale. El vă poate ascuţi intelectul. Vă poate da tact şi îndemânare. Puneţi la lucru talentele voastre, cereţi-I lui Dumnezeu înţelepciune şi ea vă va fi dată. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 145-146
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO