Cununi și robe
Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe.
(Apocalipsa 3:5)
Fiecare dintre noi să ştie că există o putere care lucrează împreună cu eforturile noastre de a birui. De ce nu primesc bărbaţii şi femeile acest ajutor pus la dispoziţie pentru a deveni elevaţi şi înnobilaţi? De ce se înjosesc ei prin îngăduirea apetitului pervertit? De ce nu se ridică ei în puterea lui Hristos, devenind biruitori în Numele Lui? Isus va auzi chiar şi cea mai slabă rugăciune pe care o putem înălţa. Lui îi este milă de slăbiciunea oricărui suflet. La Cel care are puterea de a mântui există ajutor pentru oricine. Vi-L recomand pe Isus Hristos, Mântuitorul păcătosului, singurul care poate să vă dea puterea de a învinge în orice punct.
Cerul merită tot efortul. Nu trebuie să riscăm nimic în această privinţă. Nu trebuie să ne hazardăm aici. Trebuie să ştim că paşii ne sunt rânduiţi de Domnul. Să ne ajute Dumnezeu în marea lucrare a biruinţei! El are coroane pentru cei care înving. El are haine albe pentru cei drepţi. El are o lume veşnică de slavă pentru cei care caută slava, onoarea şi nemurirea. Toţi cei care vor intra în cetatea lui Dumnezeu vor intra ca biruitori. Nu vor intra ca răufăcători condamnaţi, ci ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Iar cuvântul de bun venit pentru toţi cei care vor intra acolo este acesta: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” (Matei 25:34).
Cu bucurie aş vrea să spun cuvinte care să ajute aceste suflete plăpânde să se prindă, prin credinţă, mai strâns de puternicul Ajutor, pentru a-şi putea dezvolta un caracter la care Dumnezeu să Se uite cu plăcere. Fără îndoială că Cerul îi invită şi le prezintă cele mai alese binecuvântări, iar ei se bucură de toate posibilităţile de a-şi dezvolta un caracter perfect, dar totul va fi în van dacă nu sunt dispuşi să se ajute singuri. Ei trebuie să-şi folosească puterile date de Dumnezeu, altfel se vor cufunda din ce în ce mai mult şi nu vor fi buni nici acum, nici în veşnicie.
Toţi aceia care au ajuns slabi şi chiar degradaţi din cauza îngăduinţei păcătoase pot deveni copii ai lui Dumnezeu. Stă în puterea lor să le facă permanent bine altora şi să-i ajute să învingă ispita; făcând astfel, ei vor culege beneficii personale. Ei pot fi lumini strălucitoare în lume şi pot auzi la final binecuvântarea de pe buzele împăratului slavei: „Bine, rob bun şi credincios!” – Christian Temperance and Bible Hygiene, pp. 148-149
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO