Frontierele înţelegerii
De-a lungul veacurilor, cei care au cercetat Biblia au întâmpinat dificultăţi cu textul din Matei 11:12, deoarece cuvintele care descriu aici împărăţia şi oamenii pot fi folosite fie în sens pozitiv, fie în sens negativ. Verbul grecesc basmati poate să însemne fie „a înainta prin forţă/violenţă”, fie „a suferi violenţă”. Iar cuvântul grecesc biastes poate să însemne fie „oameni puternici sau înflăcăraţi/năvalnici”, fie „oameni violenţi”.
Aşadar, spune acest verset că blânda şi liniştita împărăţie a cerurilor este supusă violenţei şi că oameni violenţi o atacă? Sau că Împărăţia cerurilor avansează ea însăşi cu putere, dar paşnic, iar oamenii hotărâţi care o iau în stăpânire sunt, de fapt, urmaşii lui Hristos? Este posibil ca urmaşii lui Hristos să fie înflăcăraţi şi foarte insistenţi în căutarea împărăţiei?
Citeşte textele următoare. Ce mesaj transmit ele şi ce lumină aduc asupra întrebării anterioare?
Matei 10:34
Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.
Apocalipsa 5:5
Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge; iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.
Mica 2:13
Cel ce va face spărtura se va sui înaintea lor; vor face spărtura, vor trece pe poartă şi vor ieşi pe ea; împăratul lor va merge înaintea lor, şi Domnul va fi în fruntea lor.
Unii au argumentat că interpretarea cea mai potrivită pentru textul din Matei 11:12 este să aplicăm sensurile cele mai comune ale cuvintelor bia-zomai (tipic pozitiv) şi biastes (tipic negativ), dându-i acest sens: Împărăţia cerului avansează în forţă, cu „puterea sfântă şi cu energia măreaţă care împinge înapoi frontierele întunericului”; şi, în timp ce se întâmplă acest lucru, „oameni violenţi şi lacomi au încercat să o prade, să o apuce prin violenţă”. – D. A. Carson, The Expositor’s Bible Commentary With the New International Version: Matthew, pp. 266-267
Această interpretare pare să fie în armonie cu restul Evangheliei după Matei. De fapt, ea surprinde tabloul mai mare, acela al luptei dintre lumină şi întuneric, dintre Hristos şi Satana, o temă care străbate întreaga Biblie, dar care apare mai explicit în Noul Testament. Este, într-adevăr, un război, văzut şi nevăzut, în care suntem implicaţi toţi, în care fiecare ne situăm de o parte sau de alta, la care luăm parte zilnic, indiferent cât de mult înţelegem sau nu înţelegem ce se întâmplă. Aceasta înseamnă să trăim în mijlocul marii lupte.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO