După Predica de pe Munte, unde descrisese principiile Împărăţiei lui Dumnezeu, Isus S-a confruntat din nou cu realităţile acestui pământ devenit „împărăţia lui Satana”, un loc întunecos şi rece, plin cu oameni degradaţi, gemând după salvare, un loc ale cărui principii erau în contrast radical cu toate principiile Sale. La vremea aceea, unul dintre cele mai grăitoare exemple ale decăderii şi ale stării de nenorocire ale tărâmului stăpânit de Satana îl constituia lepra. Chiar dacă ocazional a fost folosită ca o formă de pedeapsă divină, ca în cazul Mariei, sora lui Moise (vezi Numeri 12:9-12), în contextul mai larg al Bibliei, lepra este un simbol grăitor şi teribil pentru ce înseamnă să trăieşti într-o lume căzută şi deteriorată.

Citeşte Matei 8:1-4. Care să fi fost motivul pentru care Isus S-a atins de acel lepros? (Vezi Leviticul 13:44-50.)

Matei 8:1-4, NTR
Când a coborât Isus de pe munte, mulţimile L-au urmat. Şi iată că un lepros a venit la El, I s-a închinat şi I-a zis: – Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti! Isus a întins mâna, l-a atins şi i-a zis: – Da, vreau. Fii curăţit! Şi imediat a fost curăţit de lepra lui. Isus i-a zis: – Vezi să nu spui la nimeni, ci du-te să te arăţi preotului şi adu darul pe care l-a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei!

Leviticul 13:44-50, NTR
atunci el este lepros, este necurat. Preotul să-l declare necurat, căci are o rană pe cap. Leprosul care are acea rană trebuie să poarte haine sfâşiate, să umble cu capul gol, să-şi acopere barba şi să strige: «Necurat! Necurat!» El va fi necurat atâta timp cât are rana; este necurat. Să trăiască singur şi locuinţa sa să fie în afara taberei. Dacă va apărea o pată ca de lepră pe îmbrăcăminte, pe o haină de lână sau de in, pe o ţesătură sau pe o bătătură de in ori de lână, pe o piele sau pe un lucru din piele, dacă pata de pe haină, de pe piele sau de pe vreun lucru din piele, de pe ţesătură sau de pe bătătură, va fi de culoare verzuie sau roşiatică, atunci aceasta este o pată de lepră şi trebuie arătată preotului. Preotul să cerceteze pata şi să închidă şapte zile materialul pe care este pata.

Leprosul a îngenuncheat înaintea lui Isus şi i-a spus: „Dacă vrei, poţi să mă curăţeşti” Cuvântul grecesc pentru „poţi” este dunamai, de unde vine în română „dinamită”. Înseamnă plinătatea puterii. „Dacă vrei, Tu eşti plin de putere şi poţi să-mi schimbi viaţa” Isus îi răspunde că vrea să îl vindece şi imediat face lucrul acesta. Faptul că Isus S-a atins de el trebuie să fi dat fiori mulţimii prezente, care a văzut ce se întâmpla. Cu siguranţă că, aşa cum făcuse şi în alte ocazii, Isus ar fi putut doar să rostească un cuvânt şi omul ar fi fost vindecat. De ce S-a atins de el?

„Lucrarea lui Hristos pentru curăţirea leprosului de această boală grozavă este o ilustrare a lucrării Lui de curăţire a sufletului de păcat. Omul care a venit la Isus era «plin de lepră».Otrava ei mortală îi îmbibase tot corpul. Ucenicii căutaseră să-L ferească pe Domnul ca nu cumva să Se atingă de el, fiindcă oricine atingea un lepros devenea el însuşi necurat. Dar, aşezându-Şi mâna peste lepros, Isus n-a fost infectat. Atingerea Lui a dat putere de viaţă. Lepra a fost curăţită. Tot aşa stau lucrurile şi cu lepra păcatului, adânc înrădăcinată, ucigătoare şi cu neputinţă de a fi curăţită prin puterea omenească.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 221 (266)

Ce boli teribile, asemenea leprei îi afectează azi pe unii dintre semenii noştri? Ce ne învaţă Isus despre cum trebuie abordaţi astfel de oameni? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO

2 comentarii

  • Dan Cristinel
    18 aprilie 2016 11:41

    Si eu persnal intro zi de Sabat am fost accidentat rau , am fost lovit de un politist si eu in comă, Doctori au venit la pat nu mia mai dat sanse la viata , eu eram lovit de masina foarte rau, am fost dat afara din. 2 spiatale sa nu se stie cazul meu , am fost dus la Bucuresti spital intr-o stare mult mai gravă, pastorul Barbuta Dan si cei din biserica , nu au oprit sa ma duca la spital din cauza a fost frica , ma dus un strain si ma invelit intro patura si dus la spiatal, vine la pat dn Doctor si se uita atent la mine , eu am dat 1borcan de miere si biblia a mea, si a plecat de linga mine , se intoarce inapoi dn Doctor dupa cateva ceasuri, si ma intreaba tu esti Cristinel, Da, pleaca inapoi si vine cu tot staful de asistente , tu esti Cristinel, Da, si vad ca plange pe dn Doctor foarte rau, dintr-o data ma întreba? Sti cine sunt eu, Nu.. Eu sunt tatal tau care team crescut de mic in spital timp de 5ani de zile , waw m-am mirat , si zambind cu o voce calda si usoara ami spune, dupa 20ani multumesc Lui Dumnezeu team gasit si plin de bucurie , toate costurile si investigatile au fost Gratis , eu lucram la negru nu aveam acte si niciun leu, doar BIBLIA SI MIERE DE ALBINE, eu personal eram orfan fara parinti si dezintegrat de societate si jurul meu , eu pedeplin eram cel mai fericit vb cu Isus si bucuros ,

  • F
    22 aprilie 2016 23:00

    „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”.

Părerea mea