Iubită de Dumnezeu (II)
Domnul mi se arată de departe: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!
(Ieremia 31:3)
Dumnezeu a răspuns imediat la rugăciunea unită a copiilor Săi. Hemoragia s-a oprit, dar starea mea fiind critică, a fost nevoie să intru în comă indusă pentru refacere.
Aşa se face că joi, când m-am trezit şi nu ştiam ce s-a întâmplat, deja marele pericol trecuse. Dumnezeu mi-a salvat viaţa! In ciuda faptului că s-a întâmplat acea minune, medicii erau destul de rezervaţi. Având un po- litraumatism, organismul era foarte slăbit. Părinţii mei au fost anunţaţi că voi avea nevoie de spitalizare de cel puţin câteva luni, iar timpul de refacere va fi foarte îndelungat.
Am învăţat din această experienţă că Dumnezeu nu lucrează niciodată cu jumătăţi de măsură, şi iată că în două săptămâni am fost externată. După o lună de stat la pat, în care am învăţat să îmi educ răbdarea, calmul şi, cel mai important, am învăţat să preţuiesc mişcarea enorm de mult, am reînceput să merg. După două luni de purtat guler cervical, după şedinţe zilnice de kinetoterapie şi exerciţii, după foarte multe terapii la Centrul de Sănătate Podiş, am reînceput să studiez la vioară. Acum, când vă scriu povestea vieţii mele, au trecut trei luni şi jumătate de la accident, iar eu alerg, cânt din nou la vioară, fac sport şi îl laud pe Dumnezeu pentru că mi-a arătat cât de mult mă iubeşte! Mi-a schimbat total perspectiva asupra vieţii şi, mai ales, mi-a schimbat felul în care îl priveam pe El înainte. Acum sunt convinsă că sunt iubită de Dumnezeu, sunt convinsă că El face minuni la fel ca în trecut şi că se foloseşte de orice ocazie pentru a ne întări credinţa.
Sunt sigură că toate avem ceva ce ne apasă pe suflet şi ne împiedică să avem încredere deplină în Dumnezeu. înainte de accident, spre exemplu, eu credeam că Dumnezeu mă iubeşte numai atunci când nu greşesc. Şi, când se întâmpla să o fac, eram sigură că El abia aşteaptă să mă pună „la colţ”. Aveam o părere foarte slabă despre mine ca om spiritual, mă vedeam foarte jos, mereu mă comparam cu cei din jurul meu pe care îi vedeam sfinţi şi cu mult înaintea mea în împărăţia lui Dumnezeu. Niciodată nu aş fi crezut că Domnul ar face pentru mine o minune, nu credeam că merit să-mi salveze viaţa. Dar El mi-a arătat în cel mai frumos mod cât de mult preţ am în ochh Lui şi că mă iubeşte exact aşa cum sunt. Mi-a arătat că are un plan pentru mine şi că, orice s-ar întâmpla, este lângă mine mereu.
Astăzi îţi propun să te încrezi în dragostea lui Dumnezeu pentru tine. Să fii sigură că ai preţ în ochii Lui şi că niciodată nu eşti prea jos pentru a fi ridicată de El!
Sara Stroici, Piatra Neamţ, Moldova
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO