1 Samuel 27
1 Samuel 27
1. David si-a zis in sine: „Voi pieri intr-o zi ucis de mana lui Saul; nu este nimic mai bine pentru mine decat sa fug in tara filistenilor, pentru ca Saul sa inceteze sa ma mai caute in tot tinutul lui Israel; asa voi scapa de mana lui.”
2. Si David s-a sculat, el si cei sase sute de oameni care erau impreuna cu el, si au trecut la Achis, fiul lui Maoc, imparatul Gatului.
3. David si oamenii lui au ramas in Gat, la Achis; isi aveau fiecare familia lui, si David isi avea cele doua neveste: Ahinoam din Izreel si Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal.
4. Saul, cand a aflat ca David fugise la Gat, a incetat sa-l mai caute.
5. David a zis lui Achis: „Daca am capatat trecere inaintea ta, rogu-te sa mi se dea intr-una din cetatile tarii un loc unde sa pot locui; caci pentru ce sa locuiasca robul tau cu tine in cetatea imparateasca?”
6. Si chiar in ziua aceea, Achis i-a dat Ticlagul. De aceea, Ticlagul a fost al imparatilor lui Iuda pana in ziua de azi.
7. Timpul cat a locuit David in tara filistenilor a fost de un an si patru luni.
8. David si oamenii lui se suiau si navaleau asupra ghesuritilor, ghirzitilor si amalecitilor; caci neamurile acestea locuiau din vremuri vechi in tinutul acela pana la Sur si pana in tara Egiptului.
9. David pustia tinutul acesta; nu lasa cu viata nici barbat, nici femeie, le lua oile, boii, magarii, camilele, hainele, si apoi se intorcea si se ducea la Achis.
10. Achis zicea: „Unde ati navalit azi?” Si David raspundea: „Spre miazazi de Iuda, spre miazazi de ierahmeeliti si spre miazazi de cheniti.”
11. David nu lasa cu viata nici barbat, nici femeie ca sa vina la Gat; „caci”, se gandea el, „ei ar putea sa vorbeasca impotriva noastra si sa zica: „Asa a facut David.” Si acesta a fost felul lui de purtare in tot timpul cat a locuit in tara filistenilor.
12. Achis se incredea in David si zicea: „S-a facut urat poporului sau, Israel, si va ramane in slujba mea pe vecie.”