Misiunea îngerilor
Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?
(Evrei 1:14)
Zorii zilei anunţau o zi cu noi perspective şi oportunităţi. M-am trezit devreme şi mi-am hrănit sufletul studiind din Biblie, capitolul 12 din Faptele apostolilor şi comentariul acestui pasaj de Ellen G. White.
Este uimitor cât de măreaţă este lucrarea îngerilor. Urmând să fie executat public, Petru era întemniţat într-o celulă tăiată în stâncă, cu uşi zăvorâte, păzit straşnic zi şi noapte de şaisprezece soldaţi, legat cu două lanţuri, fiecare lanţ prins de încheietura mâinii unui soldat, astfel încât fiecare mişcare să poată fi monitorizată. Ai crede că Petru era neliniştit, frământat că nu a terminat lucrarea de convertire a sufletelor, tulburat de soarta lui Iacov, ce fusese decapitat, îngrijorat pentru fraţii şi surorile de credinţă şi lista poate continua în negativism şi lipsă de speranţă. Dar Petru dormea somnul liniştit al încrederii depline, pentru că II cunoştea pe Cel Puternic, pe Isus Hristos. Misiunea îngerilor era în plină desfăşurare: „îngeri ai lui Dumnezeu vegheau asupra apostolului întemniţat… Din ceruri, un înger puternic este trimis pentru a-1 ehbera pe Petru. Porţile puternice care-1 închideau pe sfântul lui Dumnezeu s-au deschis fără ajutorul mâinilor omeneşti… Lumina care-1 înconjura pe înger a umplut celula, dar ea nu l-a trezit pe apostol. Când a simţit atingerea mâinii îngerului şi a auzit un glas spunând: «Scoală-te iute», numai atunci s-a trezit pe deplin… îngerul se strecoară înainte, înconjurat de o lumină strălucitoare, iar Petru, uimit şi crezându-se în vis, îl urmează pe eliberatorul său.” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, pp. 121-122)
Rămâi mut de uimire şi te întrebi: minunea eliberării lui Petru din închisoare s-a întâmplat cu multe secole în urmă, dar astăzi, îngerii mai sunt în misiune? Răspunsul îl găsim în singura Carte care ne ajută să-L cunoaştem pe Dumnezeu. „«Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale…, fiindcă Mă iubeşte», zice Domnul, de aceea îl voi izbăvi, îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu” (Psalmii 91:11,14). „îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie” (Psalmii 34:7).
„Astăzi, ca şi în zilele apostolilor, sob cereşti trec în lungul şi-n latul pământului, căutând să mângâie pe cel îndurerat, să apere pe cel nepocăit, să câştige inimile oamenilor la Hristos. Noi nu-i putem vedea personal, şi totuşi ei sunt cu noi, călăuzindu-ne, îndemnându-ne şi ocrotindu-ne.” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 126)
Să ne unim mâinile în rugăciune şi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru misiunea îngerilor. Doamne, măreşte-ne credinţa!