Un gând de încheiere
Gândeşte-te la mileniu şi la concepţia noastră despre el. Nu avem multe detalii despre el, dar avem totuşi suficiente. În primul rând, mileniul precede distrugerea finală a celor răi. În al doilea rând, este timpul în care cei mântuiţi primesc răspuns la întrebările lor şi participă la judecată: „Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?… Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri?” (1 Corinteni 6:2,3); „Celor ce au şezut pe ele [pe scaunele de domnie] li s-a dat judecata” (Apocalipsa 20:4). Descoperim astfel un adevăr important: sentinţa finală pentru cei răzvrătiţi va fi executată la sfârşitul mileniului, după ce sfinţii vor înţelege motivele pentru care a fost luată această hotărâre şi după ce vor participa la luarea acestei hotărâri.
Gândeşte-te ce ne spune aceasta despre caracterul lui Dumnezeu şi despre modul Său de guvernare: înainte ca vreo fiinţă să primească pedeapsa veşnică, sfinţii vor fi pe deplin edificaţi cu privire la justeţea deciziei Sale în dreptul celor răi. Va fi dureros, fără îndoială. Dar, la încheiere, vom declara cu toţii: „Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta” (Apocalipsa 16:5).
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO