Testul divinității lui Hristos
Lazăre, vino afară!
(Ioan 11:43)
El a simţit toată durerea lor grozavă, când le-a spus ucenicilor: „Lazăr a murit.” Dar Hristos trebuia să Se mai gândească şi la alţii, afară de cei iubiţi din Betania; El trebuia să ţină seama de educaţia ucenicilor. Ei trebuiau să fie reprezentanţii Lui în lume, pentru ca binecuvântarea Tatălui să-i poată cuprinde pe toţi oamenii. Pentru binele lor a îngăduit El ca Lazăr să moară. Dacă l-ar fi vindecat de boala lui, nu s-ar fi putut săvârşi minunea care era cea mai puternică dovadă a naturii Sale divine. […]
Întârziind să meargă la Lazăr, Hristos avea un plan de îndurare faţă de aceia care nu-L primiseră. El a zăbovit pentru ca, prin învierea lui Lazăr din morţi, să-i poată da poporului Său încăpăţânat şi necredincios o nouă dovadă că El era într-adevăr „învierea şi Viaţa”. […] în harul Său, intenţiona să le mai dea o dovadă că El era Vindecătorul, Acela care singur putea să aducă la lumină viaţa şi nemurirea. Aceasta trebuia să fie o dovadă pe care preoţii nu o puteau răstălmăci. Iată motivul pentru care a întârziat să meargă la Betania. Această minune culminantă, învierea lui Lazăr, trebuia să pună sigiliul lui Dumnezeu asupra lucrării şi afirmaţiilor Sale cu privire la originea Sa divină. […]
Lazăr fusese aşezat într-o peşteră, în stâncă, şi o piatră grea era pusă la intrare. „Daţi piatra la o parte”, a zis Hristos. Crezând că doreşte doar să vadă mortul, Marta s-a opus, spunând că trupul fusese înmormântat de patru zile şi intrase deja în descompunere. Declaraţia aceasta, dată înainte de învierea lui Lazăr, nu le mai îngăduia vrăjmaşilor lui Hristos să spună că totul nu a fost decât o înşelăciune. […]
„După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: «Lazăre, vino afară!»” Glasul Lui clar şi pătrunzător a străpuns urechea mortului. În timp ce vorbea, dumnezeirea a străfulgerat prin natura omenească. Pe faţa Sa, luminată de slava lui Dumnezeu, oamenii I-au văzut puterea. Fiecare ochi era aţintit spre intrarea peşterii. Fiecare ureche era atentă să prindă şi cel mai slab sunet. Cu maximum de interes şi profund afectaţi, toţi aşteptau dovada dumnezeirii lui Hristos, dovada care trebuia să susţină pretenţiile Lui că e Fiul lui Dumnezeu sau să stingă nădejdea pentru totdeauna.
În mormântul tăcut s-a făcut mişcare şi cel care fusese mort a apărut la intrarea în peşteră. – Viaţa lui Iisus, pp. 528-529, 534, 536
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
