Un gând de încheiere

Într-un articol scris la 10 iunie 2013, pentru publicaţia The New Republic, Leon Wieseltier a consemnat „una dintre cele mai triste întâmplări din istorie”, potrivit afirmaţiei sale. Unui englez, „S. B.”, orb din naştere, i s-a făcut, la vârsta de cincizeci şi doi de ani, un transplant de cornee şi atunci a putut să vadă pentru prima oară în viaţă! Cât de fericit trebuie să fi fost (…)! Wieseltier citează din cartea în care a descoperit această relatare: Totuşi, „(S. B.) a constatat că lumea era cenuşie şi s-a întristat când a văzut vopseaua crăpată şi defectele din jur… A început să remarce din ce în ce mai mult imperfecţiunile obiectelor şi şi-a făcut obiceiul să studieze neregularităţile şi urmele din zugrăveală sau din lemn, lucru care îl întrista, pentru că, evident, se aşteptase să găsească o lume perfectă. Îi plăceau culorile vii, dar, când lumina se micşora, intra în depresie. Depresia aceasta s-a accentuat şi s-a generalizat. Treptat, a renunţat la orice activitate şi după trei ani a decedat.”

Atitudinea lui este dificil de înţeles numai până la un punct. Lumea în care trăim este plină de imperfecţiuni. Aici se desfăşoară de circa şase mii de ani marea luptă. După atâta vreme, nu mai este ca la început. Şi, oricât ne-am strădui să o facem mai bună, nu vom reuşi. Starea ei este tot mai rea. De aceea avem nevoie de speranţa mântuirii, oferită de Hristos fără plată, prin biruinţa Sa la cruce.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO