Iosua 1
Iosua 1
1. După moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul a zis lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise:
2. „Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel.
3. Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise.
4. Ţinutul vostru se va întinde de la pustiu şi Liban până la râul cel mare, râul Eufrat, toată ţara hetiţilor, şi până la Marea cea Mare, spre apusul soarelui.
5. Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.
6. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da.
7. Întăreşte-te numai şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată Legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face.
8. Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune.
9. Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te”? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.”
10. Iosua a dat căpeteniilor oştirii poporului următoarea poruncă:
11. „Treceţi prin tabără şi iată ce să porunciţi poporului: „Pregătiţi-vă merinde, căci peste trei zile veţi trece Iordanul acesta ca să mergeţi să cuceriţi ţara pe care v-o dă în stăpânire Domnul Dumnezeul vostru.”
12. Iosua a zis rubeniţilor, gadiţilor şi jumătăţii din seminţia lui Manase:
13. „Aduceţi-vă aminte ce v-a poruncit Moise, robul Domnului, când a zis: „Domnul Dumnezeul vostru v-a dat odihnă şi v-a dat ţara aceasta.
14. Nevestele voastre, pruncii voştri şi vitele voastre să rămână în ţara pe care v-a dat-o Moise dincoace de Iordan; dar voi toţi bărbaţii voinici să treceţi înarmaţi înaintea fraţilor voştri şi să-i ajutaţi,
15. până ce Domnul va da odihnă fraţilor voştri, ca şi vouă, şi până ce vor fi şi ei în stăpânirea ţării pe care le-o dă Domnul Dumnezeul vostru. Apoi să vă întoarceţi să stăpâniţi ţara care este moşia voastră şi pe care v-a dat-o Moise, robul Domnului, dincoace de Iordan, spre răsăritul soarelui.”
16. Ei au răspuns lui Iosua şi au zis: „Vom face tot ce ne-ai poruncit şi ne vom duce oriunde ne vei trimite.
17. Te vom asculta în totul, cum am ascultat pe Moise. Numai Domnul Dumnezeul tău să fie cu tine, cum a fost cu Moise!
18. Orice om care se va răzvrăti împotriva poruncii tale şi care nu va asculta de tot ce-i vei porunci să fie pedepsit cu moartea! Întăreşte-te numai şi îmbărbătează-te!”