Misiunea bisericii
Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.
(Luca 19:10)
Misiunea bisericii lui Hristos este aceea de a-i salva pe păcătoşii care unt gata să piară, de a le face cunoscută oamenilor dragostea lui Dumnezeu şi de a-i câştiga la Hristos prin manifestarea acesteia. Adevărul pentru timpul nostru trebuie să fie dus până în cele mai întunecate colţuri ale pământului, iar lucrarea aceasta trebuie să înceapă de acasă. Urmaşii lui Hristos nu trebuie să ducă o viaţă egoistă, ci, însufleţiţi de Spiritul lui Hristos, să lucreze în armonie cu El.
Există nişte cauze pentru actuala stare de răceală şi de necredinţă. Iubirea de lume şi grijile vieţii separă sufletul omului de Dumnezeu. Apa vieţii trebuie să fie în noi şi să curgă din noi, ţâşnind în viaţa veşnică. Noi trebuie să manifestăm în afară ceea ce Dumnezeu lucrează înăuntrul nostru. Dacă vrea să se bucure de lumina vieţii, creştinul trebuie să-şi sporească eforturile pentru a-i aduce şi pe alţii la cunoaşterea adevărului. Viaţa lui trebuie să fie caracterizată de eforturi şi de sacrificii pentru a face bine altora, şi atunci nu se va mai plânge că îi lipseşte bucuria.
Îngerii lucrează permanent pentru fericirea altora. Aceasta este bucuria lor. Ceea ce inimile egoiste ar considera un serviciu umilitor, şi anume să le slujească celor care sunt josnici şi în orice privinţă inferiori lor în caracter şi în rang, este lucrarea îngerilor curaţi şi neprihăniţi, din curţile împărăteşti ale cerului. Spiritul iubirii gata de sacrificiu a lui Hristos este cel care domină cerul şi care este chiar esenţa binecuvântării.
Cei care nu simt o plăcere deosebită în a căuta să fie o binecuvântare pentru alţii, lucrând, chiar cu sacrificii, pentru a le face bine, nu pot avea spiritul lui Hristos sau al cerului, pentru că nu au nicio legătură cu lucrarea îngerilor cereşti şi nu pot să participe la fericirea acestora. […] Dacă bucuria îngerilor este să-i vadă pe cei păcătoşi pocăiţi, oare să nu fie şi bucuria celor păcătoşi, salvaţi prin sângele lui Hristos, să-i vadă pe alţii pocăiţi şi întorşi la Hristos cu ajutorul lor? Lucrând în armonie cu Hristos şi cu îngerii sfinţi, vom cunoaşte o bucurie care nu poate fi cunoscută fără această lucrare.
Principiul crucii lui Hristos îi aduce pe toţi cei care cred sub greaua obligaţie de a renunţa la ei înşişi, de a le da şi altora lumina şi de a oferi din mijloacele lor materiale pentru răspândirea acestei lumini. Dacă ei sunt în legătură cu cerul, se vor angaja în această lucrare în armonie cu îngerii. – Mărturii, voi. 3, pp. 381-382
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO