Pentru un studiu adventist complet asupra naturii bisericii, vezi R. Dederen, ed., Handbook of Seventh-day Adventist Theology [Manual de teologie adventistă] (Hagerstown. Md.: Review and Herald® Publishing Association, 2000), pag. 538-581. Vezi şi capitolul 45 din Hristos, Lumina lumii de Ellen G. White (pag. 410-428).

„Adevărul mărturisit de Petru este temelia credinţei credincioşilor. Hristos Însuşi a afirmat că în aceasta constă viaţa veşnică. Dar faptul că cineva avea această cunoştinţă nu era un motiv de proslăvire de sine. Petru nu primise această descoperire datorită înţelepciunii sau bunătăţii sale. Niciodată natura omenească nu poate, de la sine, să ajungă la o cunoaştere a naturii divine. ’Cât cerurile-i de înaltă; ce poţi face? Mai adâncă decât locuinţa morţilor; ce poţi şti?’ (Iov 11,8) Numai Duhul înfierii ne poate descoperi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 412

Întrebări pentru discuţie

– Este calitatea de membru o condiţie necesară pentru mântuire? Sau devenim membri ai bisericii din alte motive? Dacă da, care sunt acestea? Ce avantaje avem din faptul că facem parte din trupul bisericii? Pe de altă parte, la ce lucruri trebuie să fim atenţi?
– Unii oameni spun: „Nu mai merg la biserică, pentru că nu mă ajută cu nimic. Când merg în natură, am o experienţă religioasă mai profundă decât atunci când ascult o predică plictisitoare.” Ce ai răspunde?
– Meditează la întrebările din secţiunea de miercuri, referitoare la diversitatea bisericii noastre. De ce creştinii trebuie să fie cei mai iubitori şi mai prietenoşi oameni, indiferent de deosebirile etnice? Ce putem face pentru a împlini ceea ce ne cere Domnul cu privire la buna înţelegere dintre oamenii de rase şi etnii diferite?

Rezumat: Biserica a apărut ca urmare a iniţiativei divine: este biserica lui Dumnezeu, şi nu biserica noastră. Noi suntem membre ale trupului lui Hristos – fiecare dintre noi are un rol distinct –, dar nu trebuie să uităm niciodată că El este Capul. Nu suntem chemaţi la uniformitate, ci trebuie să ne străduim să menţinem adevărata unitate în Hristos.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO