Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin
ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la
nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.

(Matei 5:13)

Fiica mea, Monique, mă ajuta să pregătesc o cină din broccoli şi asparagus – legumele mele preferate. A aranjat cu grijă legumele într-un vas de sticlă termorezistentă. Am întrebat-o dacă a adăugat şi un vârf de sare în apă. „Nu”, mi-a răspuns ea. „0 să-şi pună fiecare cât îi place.” I-am explicat că mâncarea e mai gustoasă când adaugi puţină sare în apa în care fierbe. Dacă pui sare peste mâncare atunci când serveşti, sarea va rămâne numai la suprafaţă, dacă o pui în timpul gătirii, va da gust întregii mâncări.

Pe vremuri, sarea era folosită să dea gust mâncării şi ca îngrăşământ natural. Dar cel mai mult, sarea era folosită drept conservant. Carnea frecată cu sare, de exemplu, nu se altera atât de repede. Ştiinţific vorbind, sarea nu îşi poate pierde gustul, deoarece clorura de sodiu este un compus chimic stabil. însă în trecut, cel mai frecvent, sarea era extrasă din mlaştini sărate, şi nu prin evaporarea apei sărate. Astfel, conţinea multe impurităţi. Sarea propriu-zisă, mai solubilă fiind decât impurităţile, putea fi absorbită, iar rezultatul, un reziduu foarte diluat, era aproape lipsit de valoare.

Din punct de vedere spiritaul, viaţa e dificilă. Sufletul nostru are nevoie de sare, de ceva care să ne protejeze de uneltirile Diavolului. Dacă sarea noastră a fost gătită la temperatura încercărilor, a necazurilor şi a încrederii în Dumnezeu, vom fi capabili să ne păstrăm verticalitatea şi să mergem înainte. Dacă sarea noastră este presărată pe deasupra, după ce s-a terminat de gătit, va rămâne la suprafaţă şi va fi foarte uşor înlăturată. Nu va face faţă testului. încercările vin ca să ne facă mai puternici şi acel ceva din interior – gustul sărat – ne va menţine puternici.

Întrebarea din textul de astăzi: „Prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra?” nu are nevoie de un răspuns. Ideea este că, dacă ucenicii lui Isus acţionează ca un conservant în lume, conform normelor împărăţiei, şi nu conform valorilor din lume, îşi vor îndeplini menirea. Acest lucru se va întâmpla atât timp cât îşi vor păstra proprietăţile, prin harul lui Dumnezeu.

Avem nevoie să căutăm puterea care să ne ajute azi şi în fiecare zi să fim puternice şi să rămânem de partea a ceea ce e drept. Să ne rugăm pentru acel ceva din interior care să ne dea mereu putere în încercare.

BETTY GLOVER PERRY

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO