Zăpada proaspătă
După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini.
(Apocalipsa 7:9)
După-amiaza gri se transforma încet-încet în seară. Şiroaie de apă făceau mici gropi în noroiul îmbibat de apă. Era luna noiembrie. Tocmai ne mutaserăm în Columbia Britanică şi abia aşteptam să ne bucurăm pe albul perfect de carte poştală al zăpezilor din Nord. Însă căzuse puţină zăpadă, care se topea repede, lăsând în urmă acelaşi noroi ca al ploilor de toamnă. Când o să înceapă zăpezile adevărate?
Târziu, în decembrie, am plecat în Nepal să ne vizităm familia. Ne-am întors în ianuarie. În timp ce avionul se pregătea pentru aterizare pe pista micuţă din Smithers, am văzut că drumurile erau acoperite de zăpadă. Ninsese în sfârşit, dar era noapte şi puteam numai să ne imaginăm cum arată de fapt pădurea întunecată de dincolo de farurile maşinii noastre.
A doua zi de dimineaţă, am plecat devreme ca să o aducem acasă pe Friday, iapa mea, pe care o lăsasem la o fermă vecină aflată la câţiva kilometri distanţă. Nu la fel de sprintenă pe cât eram de obicei şi înfofolită ca să mă protejez de frigul de afară, am avut nevoie de ajutorul soţului meu pentru a reuşi să urc în şa. Mi-am lipit picioarele de trupul ei cald şi ne-am îndreptat către drumul de ţară, urmându-1 pe Prakash, care era în maşină. Puteam, în sfârşit, să admir peisajul. Straturi peste straturi de zăpadă înăbuşeau orice sunet. Eram doar noi în liniştea înzăpezită a iernii canadiene. Zăpada era îngrămădită pe fiecare ramură, gard şi rădăcină. Pentru că nu prea bătuse vântul unde căzuse, tot acolo se aşezase şi se bătătorise. Moale şi albă cum era, acoperea totul. Niciun strop din noroiul de noiembrie nu mai ieşea la iveală. Totul era alb, imaculat. La un moment dat, soarele a ieşit de după un nor şi zăpada a strălucit în mii de sclipiri de bijuterie. Inima mea a tresăltat de atâta frumuseţe.
Şi am putut să înţeleg ce a văzut Ioan acum mult timp. Poporul lui Dumnezeu va primi haine albe de la Isus, Mântuitorul lui. La fel ca zăpada iernii care acoperă noroiul toamnei, haina Sa va acoperi păcatele noastre, astfel încât să nu mai poată fi scoase la iveală vreodată. La fel ca razele de soare, dragostea lui Hristos va face ca hainele să strălucească în prezenţa lui Dumnezeu.
Între timp, începuse să ningă şi am urmărit geometria fascinantă a fulgilor de nea care cădeau pe coama lui Friday. Dumnezeul cerurilor a murit ca să îmi poată dărui haina albă a neprihănirii la care mă gândeam acum, văzând zăpada proaspăt ninsă.
SHERRY TAU JALE SHRESTHA
