Strigăte de bucurie pentru Domnul
Inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!
(Psalmii 84:2)
Strigătul psalmistului către Dumnezeu este un strigăt de bucurie. Nu ar strica să manifestăm puţină bucurie la biserică. Dar putem să strigăm de bucurie? S-a împământenit ideea că, atunci când devenim creştini, s-a terminat cu bucuria şi cu manifestările de entuziasm.
Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă mereu să ne bucurăm, chiar şi în faţa dezastrelor şi a semnelor teribile ale sfârşitului lumii: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie” (Luca 21:28). Această stare de spirit de bună dispoziţie şi optimism este întâlnită pretutindeni în Scriptură, de la Evanghelia lui Matei şi până la cartea Apocalipsa, dar şi în istoria creştinismului, începând din arenele romane şi până în Evul Mediu întunecat, din zilele Inchiziţiei şi până la Reformă şi mai apoi până în zilele noastre. Creştinii nu sunt nişte oameni posaci.
Religia lui Isus Hristos ne ajută să trecem cu fruntea sus prin orice situaţie. Dacă nu ai sufletul şi mintea pline de bucurie sfântă oriunde şi oricând, atunci luarea câtorva zile de concediu nu te poate ajuta prea mult. Dacă mintea ta este apăsată de griji şi nelinişte, nu îţi e de mare folos să te urci în maşină şi să pleci. Frământările şi teama nu vor rămâne în urmă.
Ai descoperit până acum bucuria pe care ţi-o poate aduce o făgăduinţă venită de la Dumnezeu special pentru tine?„Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!” (Psalmii 34:8).
Motivul pentru care oamenii sunt atât de îngrijoraţi este preocuparea exagerată faţă de propria persoană. În schimb,
când ne îndreptăm atenţia cu iubire spre nevoile oamenilor, când suntem preocupaţi de marea lucrare a lui Dumnezeu, bucuria sfântă ne înalţă mai presus de orice cauză a nemulţumirii, neliniştii şi nefericirii. Ne bucurăm de oameni aşa cum sunt ei şi cum pot deveni ei prin Domnul Hristos.
„Când în minte e Hristos, gerul iernii de se scoală,
Cântă imn de preamărire peste pajiştea domoală,
Iar furtuna când se-abate, drumuri scoate la lumină,
Mii de voci şoptesc în noapte cânt de dragoste divină Orice pom şi orice stâncă strălucesc aşa frumos Când în minte e Hristos.”
