Adevărul transmis prin simboluri
Citeşte Geneza 4:3-7. Ce simbolizează cele două jertfe?
Geneza 4:3-7
3. După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului.
4. Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui;
5. dar spre Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa.
6. Şi Domnul a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa?
7. Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.”
Încă de pe primele pagini ale Bibliei putem observa distincţia dintre încercarea de făurire a propriului drum către cer (simbolizată de jertfa lui Cain) şi conştientizarea faptului că mântuirea este doar prin har, doar prin meritele Mântuitorului care S-a jertfit, (simbolizată de jertfa lui Abel).
Citeşte Numeri 21:4-9. Ce simboliza şarpele de aramă înălţat pe o prăjină? (Vezi şi Ioan 12:32.)
Numeri 21:4-9
4. Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roşie, ca să ocolească ţara Edomului. Poporul şi-a pierdut răbdarea pe drum
5. şi a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-aţi scos din Egipt ca să murim în pustiu? Căci nu este nici pâine, nici apă şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă.”
6. Atunci Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înfocaţi, care au muşcat poporul, aşa încât au murit mulţi oameni în Israel.
7. Poporul a venit la Moise şi a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi aceşti şerpi.” Moise s-a rugat pentru popor.
8. Domnul a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi.”
9. Moise a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus într-o prăjină; şi oricine era muşcat de un şarpe şi privea spre şarpele de aramă, trăia.Ioan 12:32
Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.”
„Înălțarea șarpelui de aramă trebuia să-i aducă lui Israel o învățătură însemnată. … Ei [israeliţii] știau că nu este nicio putere în șarpe, dar acesta era un simbol al Domnului Hristos și astfel nevoia credinței în meritele Lui a fost prezentată minții lor. Mai înainte, mulți dintre ei aduseseră jertfe și crezuseră că prin aceasta și-au ispășit cu îndestulare păcatele. Ei nu se încredeau în Mântuitorul care trebuia să vină, pe care aceste jertfe doar Îl preînchipuiau. Domnul dorea acum să le arate că jertfele lor nu aveau mai multă putere în ele însele decât șarpele de aramă.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 230
Citeşte Evrei 9:1-5. Câte simboluri întâlnim în acest pasaj şi care era semnificaţia lor?
Evrei 9:1-5
1. Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un Locaş pământesc de închinare.
2. În adevăr, s-a făcut un Cort. În partea dinainte, numită „Locul Sfânt”, era sfeşnicul, masa şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului;
3. după perdeaua a doua se afla partea Cortului care se chema „Locul Preasfânt”.
4. El avea un altar de aur pentru tămâie, şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înfrunzise şi tablele legământului.
5. Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu de-amănuntul despre aceste lucruri.
În Vechiul Testament, sanctuarul pământesc a servit drept reprezentare simbolică detaliată a planului de mântuire. Nu se ştie cât de mult au reuşit israeliţii să înţeleagă semnificaţia tuturor acelor ritualuri, dar fără îndoială că mulţi au prins cel mai de seamă adevăr dintre toate: ispăşirea înlocuitoare, ideea că, pentru a le fi iertate păcatele, era necesar să moară pentru ei un înlocuitor (vezi 1 Corinteni 5:7). De fapt, serviciile din sanctuar erau simboluri ale morţii lui Isus şi ale slujirii Sale preoţeşti din cer, ale judecăţii preadvente şi ale eliminării finale a păcatului la sfârşitul timpului.
Ce alte simboluri biblice ale planului de mântuire poţi da ca exemplu? Care dintre ele îţi vorbesc într-un mod special despre harul mântuitor al lui Dumnezeu şi despre speranţa pe care ne-o dă? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO1 Corinteni 5:7
Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştile nostru, a fost jertfit.