Slobozenia creștină
În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere.
(Efeseni 3:12)
Cuvântul „slobozenie” din acest text transmite ideea de comunicare neconstrânsă cu Dumnezeu, încrederea în El nestingherită și lipsită de teamă, plină de curaj. Încrederea statornică este una dintre marile nevoi ale creştinilor. Mulţi creştini declaraţi merg bine o vreme, dar nu sunt statornici. Dragostea lor se răceşte şi părăsesc biserica. Lor le lipseşte harul încrederii în Hristos, care ne ajută să fim tari în nădejde şi să ne bucurăm în necazuri; care ne dă putere să ne împotrivim ispitei şi să o biruim. Noi putem fi biruitori numai atunci când avem spiritul unui biruitor. Putem avea curaj înaintea vrăjmaşului numai când învăţăm să venim cu curaj înaintea lui Dumnezeu.„Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire!” (Evrei 10:35).
Dumnezeu ne îndeamnă „să ne apropiem… cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Evrei 4:16). Să ne apropiem de El fără frică, fără îndoială, ca un copil de tatăl său. Această încredere statornică, această „slobozenie”, reprezintă esenţa vieţii creştine sănătoase. Ea este dreptul fiecărui copil al lui Dumnezeu. Să nu mai stăm cu teamă, să nu ne mai întrebăm dacă Hristos ne acceptă sau nu.
„Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă şi vie…, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină” (Evrei 10:19-22). Prin sângele Său, Hristos a rupt perdeaua dinăuntru, oferindu-ne acces la Dumnezeu. Acesta este motivul „slobozeniei” pe care o avem înaintea Tatălui. Cu cât onorăm mai mult jertfa lui Hristos şiînţelegem valoarea ei, cu atât mai tare va fi încrederea noastră. Sângele lui Hristos este sin- gura„valută”acceptată înaintea Tatălui. Adu-o cu tine prin credinţă atunci când te apropii de El. Crede că te poţi apropia de Dumnezeu şi poţi intra în prezenţa Sa aşa păcătos şi slab cum eşti. Dovada că ai o credinţă vie şi lucrătoare este faptul că eşti statornic şi tare în credinţă până la sfârşit. Atunci, religia noastră nu mai este ca o povară apăsătoare.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO