Exodul 33
Exodul 33
1. Domnul a zis lui Moise: „Du-te şi porneşte de aici cu poporul pe care l-ai scos din ţara Egiptului; suie-te în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: „Seminţei tale o voi da!”
2. Voi trimite înaintea ta un înger şi voi izgoni pe canaaniţi, amoriţi, hetiţi, fereziţi, heviţi şi iebusiţi.
3. Suie-te în ţara aceasta unde curge lapte şi miere. Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău, ca să nu te prăpădesc pe drum, căci eşti un popor încăpăţânat.”
4. Când a auzit poporul aceste triste cuvinte, toţi s-au întristat; şi nimeni nu şi-a pus podoabele pe el.
5. Şi Domnul a zis lui Moise: „Spune copiilor lui Israel: „Voi sunteţi un popor încăpăţânat; numai o clipă dacă M-aş sui în mijlocul tău, te-aş prăpădi. Aruncă-ţi acum podoabele de pe tine, şi voi vedea ce-ţi voi face.”
6. Copiii lui Israel şi-au scos de pe ei podoabele şi au plecat de la muntele Horeb.
7. Moise a luat cortul lui şi l-a întins afară din tabără, la o depărtare oarecare; l-a numit Cortul întâlnirii. Şi toţi cei ce întrebau pe Domnul se duceau la Cortul întâlnirii, care era afară din tabără.
8. Când se ducea Moise la Cort, tot poporul se scula în picioare; fiecare stătea la uşa cortului său şi urmărea cu ochii pe Moise, până intra el în Cort.
9. Şi când intra Moise în Cort, stâlpul de nor se cobora şi se oprea la uşa Cortului, şi Domnul vorbea cu Moise.
10. Tot poporul vedea stâlpul de nor oprindu-se la uşa Cortului; tot poporul se scula şi se arunca cu faţa la pământ la uşa cortului lui.
11. Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui. Apoi Moise se întorcea în tabără, dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu ieşea deloc din mijlocul Cortului.
12. Moise a zis Domnului: „Iată, Tu îmi zici: „Du pe poporul acesta!” Şi nu-mi arăţi pe cine vei trimite cu mine. Însă, Tu ai zis: „Eu te cunosc pe nume şi ai căpătat trecere înaintea Mea!”
13. Acum, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte şi voi avea trecere înaintea Ta. Şi gândeşte-Te că neamul aceasta este poporul Tău!”
14. Domnul a răspuns: „Voi merge Eu însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.”
15. Moise i-a zis: „Dacă nu mergi Tu însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici.
16. Cum se va şti că am căpătat trecere înaintea Ta, eu şi poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi şi când prin aceasta vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău, de toate popoarele de pe faţa pământului?”
17. Domnul a zis lui Moise: „Voi face şi ceea ce-Mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea şi te cunosc pe nume!”
18. Moise a zis: „Arată-mi slava Ta!”
19. Domnul a răspuns: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă!”
20. Domnul a zis: „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!”
21. Domnul a zis: „Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă.
22. Şi când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii şi te voi acoperi cu mâna Mea, până voi trece.
23. Iar când Îmi voi trage mâna la o parte de la tine, Mă vei vedea pe dinapoi; dar faţa Mea nu se poate vedea.”