„Să nu faceţi dar cum facem noi acum aici, unde fiecare face ce-i place” (Deuteronomul 12:8). „Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi şi făcând ce este plăcut înaintea Domnului, Dumnezeului tău…” (Deuteronomul 13:18). „În vremea aceea, nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea” (Judecătorii 17:6; 21:25).

În versetele acestea este prezentat un aspect vital mai cu seamă pentru această vreme, când mulţi se revoltă la ideea ca o autoritate exterioară să le spună ce să facă sau să le indice binele şi răul. Sunt puse în contrast două filosofii de viaţă: una în care oamenii fac ce consideră ei că este „bine” şi cealaltă în care oamenii fac ce este bine „înaintea Domnului”. Neajunsul primei poziţii este acela că, după cum o confirmă şi istoria, un lucru „bun” pentru cineva poate fi greşit în ochii lui Dumnezeu. Din acest motiv suntem chemaţi să supunem totul, chiar şi conştiinţa noastră, Cuvântului lui Dumnezeu.

Întrebări pentru dezbatere

Explicație

  1. Când a început criza spirituală a poporului Israel, care a fost cauza şi cum s-a manifestat ea?
  2. Cum a ajuns poporul Israel la apostazie şi ce a făcut Dumnezeu pentru a-l întoarce din rătăcire?
  3. În ce a constat „îndoitul păcat” al poporului Israel? Cum au devenit ei „nimic”?
  4. Ce declaraţii face Ieremia despre faptul că Dumnezeu avea controlul asupra evenimentelor politice din acea vreme?
  5. Ce a spus Domnul despre cât de mult se înrăutăţise situaţia în Israel? Care era cauza şi cum se autoamăgeau israeliţii?

Aplicație

  1. Care este starea spirituală a bisericii tale în prezent şi care sunt simptomele acestei stări?
  2. Cum ar putea liderii – seculari sau religioşi – să evite apostazia? Cum ar putea poporul să evite apostazia, în condiţiile în care liderii sunt apostaţi?
  3. Care sunt „nimicurile” de care suntem atraşi astăzi şi cum le putem îndepărta din viaţa noastră?
  4. Ce dovezi avem despre faptul că Dumnezeu conduce evenimentele istoriei şi în prezent?
  5. În ce fel ar fi posibil să ne autoamăgim şi noi, cei din prezent?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO