Studiu suplimentar
În introducerea la comentariul despre cartea lui Ieremia, Martin Luther spunea că Ieremia a fost un profet trist, care a trăit într-o perioadă deplorabilă şi lucrarea sa a fost extrem de dificilă, pentru că poporul era ţâfnos şi încăpăţânat. Aparent, nu a avut mare succes. Duşmanii lui au făcut mari presiuni asupra lui, au încercat de câteva ori să-l ucidă. Cu toate acestea, el avea să ajungă să vadă cu ochii lui cum țara este devastată și poporul dus în exil.
Ellen G. White scrie: „Timp de patruzeci de ani, Ieremia avea să stea înaintea naţiunii ca martor pentru adevăr şi neprihănire. Într-un timp de apostazie nemaiîntâlnită, el trebuia să exemplifice, prin viaţa şi caracterul său, închinarea la singurul Dumnezeu adevărat. Pe parcursul asediilor grele ale Ierusalimului, trebuia să fie portavocea lui Iehova. El trebuia să prevestească prăbuşirea casei lui David şi distrugerea frumosului templu construit de Solomon. Iar când avea să fie întemniţat din cauza prezicerilor sale neînfricate, trebuia să continue să vorbească lămurit împotriva păcatului din locurile înalte. Dispreţuit, urât, respins de oameni, în final avea să fie martor la împlinirea literală a propriilor profeţii despre condamnarea iminentă şi să ia parte la tristeţea şi la necazul de după distrugerea cetăţii sortite pieirii.” – Profeţi şi regi, p. 408
Întrebări pentru dezbatere
Explicație
- Care era responsabilitatea primordială a profeților din vechime și la ce consecințe se puteau aștepta?
- Care erau originile lui Ieremia și de ce este important să știm din ce categorie socială provenea?
- Ce convingere avea Ieremia cu privire la chemarea sa ca profet și cum l-a ajutat această convingere să treacă prin încercările vieții?
- De ce a șovăit Ieremia să accepte chemarea de a fi profet și ce anume i-a dat curaj?
- Despre ce a fost prima viziune a lui Ieremia?
Aplicație
- Care este mesajul scrierilor profeților pentru noi, cei de astăzi? Care este reacția noastră față de acest mesaj?
- Cum ne raportăm astăzi la lucrarea slujitorilor lui Dumnezeu – pastori, prezbiteri etc.? Cum tratăm soliile și apelurile lor?
- Ce încurajare personală găsim în experiența chemării lui Ieremia la slujba de profet?
- Ce speranță găsim și noi în cuvintele spuse de Dumnezeu lui Ieremia?
- Ce asigurare prețioasă ne oferă nouă, astăzi, mesajul primei viziuni a lui Ieremia?