Pălăriile
Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.
(Filipeni 2,4)
În orăşelul nostru se apropia cu repeziciune târgul de toamnă şi noi, membrii Clubului de Artă, ne-am întrunit ca să discutăm despre standul nostru. Eram cunoscuţi pentru ceea ce, de acum, devenise o tradiţie: pălăriile. Petreceam ore întregi înainte de târg pentru a realiza pălării de hârtie pe tipare. Vizitatorii standului luau o pălărie de hârtie pe care o decorau cu panglici, funde şi alte ornamente la alegere. Apoi artiştii ataşau cu gust aceste accesorii pălăriei. Copiii şi câţiva adulţi curajoşi purtau prin târg aceste pălării.
Cei mai mulţi participanţi la târg chiar se bucurau de standul nostru, însă eu nu am fost niciodată prea încântată de pălării. Îţi dădeau destulă bătaie de cap şi devenise evident că cei mai mulţi dintre membrii Clubului de Artă se plictisiseră de pălării şi ar cam fi vrut să le „pensioneze”. Votul arăta clar. că anul acesta standul avea să se ocupe cu altceva. Însă la întrunirea următoare, la care a participat e mulţime uşor diferită de persoane, proiectul pălăriilor a fost reintrodus. Membrii au fost atât de uluiţi încât nici măcar nu şi-au putut exprima dezaprobarea – şi nimeni nu s-a oferit să contribuie la realizarea pălăriilor! Clocoteam pe dinăuntru şi mai târziu am bodogănit către soţiorul meu la adresa „ambiţiei oricui o fi reînviat pălăriile”!
Mai târziu, încercând să-mi gestionez revolta şi mânia, mi-am notat trăirile în jurnalul meu de rugăciune. Câteva zile mai târziu, m-am întors la jurnal ca să stau puţin de vorbă cu Dumnezeu despre atitudinea mea. Nu era una prea creştinească. L-am rugat pe Dumnezeu să îmi ierte pornirile, însă, cu toate acestea, am decis că nu voi ajuta la stand anul acesta.
Nu la mult timp după aceea, am fost abordată de o veche membră a Clubului de Artă, o femeie care pur şi simplu iubea pălăriile. Nu putea să ajute prea mult, dar a făcut ce a putut şi, practic, tot timpul cât a durat târgul, ea a stat la stand. Când a început să vorbească m-am gândit: O, nu, o să vrea să o ajut cu pălăriileI Făcusem în aşa fel încât să mă eliberez de mânie şi am crezut că era suficient, însă Dumnezeu avea altă părere. Fără tragere de inimă, am acceptat să o ajut. (Nu înţelegea de ce nu reuşeşte să aibă ajutoare.)
Se pare că, între timp, Dumnezeu stătuse de vorbă cu alţi câţiva membri despre atitudinile lor deoarece, pe când eram eu programată să ajut, pălăriile erau deja gata. Uau! Pentru Dumnezeu nu prea conta dacă ajutam. Dorea ca eu să fiu dispusă să ajut. Cred că acest proces se numeşte „operaţie de atitudine”.
DAWNA BEAUSOLEIL
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
