Transformând obișnuitul în extraordinar
Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.
(Luca 10:41,42)
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o femeie a compus următoarea poezie:
„Trăiesc pe-un snop de aşchii sub pomii seculari
Să-mi crească pruncii mari, să-mi îngrijesc grădina
Mă zbat în ritm de clopot să-mi împlinesc rutina
În timp ce lumea piere, cei mici precum cei mari
Şi ce-aş putea eu face mai mult decât ce fac
Să cos vreo două haine cât încă-i aţă-n ac
S-adun în două palme oleacă de făină
În licărul din vatră e-ntreaga mea lumină
Că mi-e amară viaţa căzută în cenuşă
Speranţa mi se-ndoaie ascunsă după uşă.”
Femeia aceasta îşi dorea un rol mai important în viaţă; îşi dorea o responsabilitate pe măsura ambiţiilor ei înalte. Mulţi dintre noi ne găsim în situaţia ei.
Noi uităm că deciziile cele mai importante, care în final ne vor afecta destinul veşnic, le luăm în decursul activităţilor obişnuite ale vieţii. Biblia ne arată cum au ales oamenii între viaţă şi moarte. Orice situaţie în care ne găsim este o ocazie în care ne putem dezvolta caracterul, în care putem lua atitudine pro sau contra adevărului.
Speranţa bisericii şi a cauzei lui Dumnezeu este legată de credincioşia membrilor în lucrurile cotidiene. Pe locul întâi trebuie să fie caracterul, nu faima. Cum îi putem permite lui Dumnezeu să transforme obişnuitul în extraordinar? Prin aşezarea desăvârşirii morale mai presus de succesul financiar; prin sacrificarea banilor de dragul formării caracterului; prin dorinţa de a avea o relaţie cu Dumnezeu, şi nu doar de a face parte dintre „cei aleşi”; prin renunţarea la lupta pentru întâietate.
Să fim recunoscători că, deşi ocupăm un loc neînsemnat, avem ocazia de a ne dovedi loiali faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri. Fiecare situaţie prin care trecem dezvăluie valoarea noastră morală. Cununile cereşti nu sunt păstrate pentru marii oameni de succes din diferitele domenii de activitate vremelnică.