Primii pași

 Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”

(Matei 14:30)

Pe 1 septembrie 2008 am devenit bunică. Micuţul Timo este o mare bucurie pentru mine. Din păcate, el locuieşte împreună cu părinţii lui la o distanţă de două ore de mers cu maşina şi nu-l pot vedea atât de des pe cât mi-aş dori. Dar mă bucur de fiecare moment petrecut împreună. Fiecare vizită devenea mai interesantă, pe măsură ce creştea. I-am urmărit dezvoltarea şi-am observat cum învăţa lucruri noi. Am fost de faţă când a făcut primii paşi. Adesea îl puneam în picioare şi el pornea spre mine plin de încântare. Făcea cinci sau şase paşi, râdea, apoi îşi căuta cu privirea părinţii, ca şi când ar fi spus: „Uite, pot s-o fac”, apoi cădea. În tot acest proces de învăţare a mersului, Timo nu ar fi putut face nici măcar un pas de unul singur dacă nu avea contact vizual cu cineva.

Experienţa aceasta îmi aduce aminte de o povestire biblică. Iată-l pe „eroul” Petru, spunându-I lui Isus: „Doamne, porunceşte-mi să vin la Tine pe apă.” Isus îl cheamă, iar Petru sare din barcă în apă. Fără contactul vizual cu Isus, el nu ar fi putut merge pe apă. Petru „a mers”, doar pentru că se îndrepta spre Isus. Cu toate acestea, Biblia ne spune că, atunci când a văzut valurile şi vântul, i s-a făcut frică şi a început să se scufunde. Poate începuse să fie mândru de el, gândind: Uită-te la mine! Pot merge pe apă! Sau poate le-a spus în gând prietenilor săi: Uite ce pot eu să fac şi voi nu.

Micuţul Timo nu-şi dădea seama că, dacă se uita în jur, cădea. Noi credem că Petru trebuia să fi ştiut asta. Până la urmă, petrecuse mult timp în preajma lui Isus. Dar ce putem spune despre noi? Mulţi Îl cunoaştem pe Isus de ceva vreme, poate chiar de ani de zile. Ce anume ne ia prin surprindere? Ce ne face să ne scufundăm? Cum ne luptăm cu furtuna şi vântul care se abat asupra vieţii noastre? Cum reacţionăm în anumite situaţii? Intervin oare mândria şi îngrijorările, răpindu-ne oportunitatea de a privi la Isus?

Când valurile vieţii ne izbesc ameninţător, mult prea repede dăm uitării faptul că Isus Se află în apropiere. El este atât de aproape, încât Îl poţi atinge. Un lucru e sigur: nu contează cât de mari sunt valurile care-ţi ameninţă viaţa, Isus e aproape. Când simţim că ne scufundăm, trebuie doar să strigăm după ajutor şi El ne va prinde. Sunt atât de fericită că Isus este Mântuitorul meu!

KATHIHEISE

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO