Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?

(1 Corinteni 3:16)

O primă modalitate de a ne identifica este numele nostru. Când eram mică, părinţilor le plăcea să mă numească Rază de Soare, iar acest lucru mă făcea să mă simt specială. Crescând, am primit alte identităţi. La şcoală eram cunoscută adesea ca sora mai mică a lui Bert şi Mark, dar atunci când profesorii foloseau această exprimare, nu era de bine. M-au urmărit întotdeauna cuvintele: „Dar tu eşti mult mai vorbăreaţă decât ei.”

In liceu acompaniam la pian diverse grupuri şi aproape toţi soliştii, aşa că mulţi mă identificau ca fiind tânăra care cântă la pian. A trecut timpul. Am devenit soţie şi mamă. înţelegi ce vreau să spun. De multe ori, modul în care ne vedem pe noi înşine, fie el pozitiv sau negativ, este determinat de influenţe exterioare.

Fiul meu a făcut declaraţia curajoasă şi entuziastă că îi plăcea matematica. Imediat sora lui l-a numit tocilar. Puteai vedea pe faţa lui că procesa comentariul: Dacă-mi place matematica, sunt tocilar. Hmmm! Aceasta chiar a avut un impact asupra identităţii sale.

Aşa că, cine sunt eu? Cine cred eu că sunt?

Uneori, oamenii au dreptate când se referă la noi într-un anumit fel. Chiar eram vorbăreaţă în şcoală. Chiar cântam la pian. Totuşi fiul meu nu este tocilar, deşi sora lui ar putea susţine cu hotărâre contrariul.

Cine îţi conferă identitatea? Pleci urechea la ceea ce-ţi spune societatea, prietenii sau părinţii? Uneori, chiar şi atunci când privim înăuntrul nostru, nu vedem nimic bun. Şi devii confuză, nu-i aşa? Deşi mulţi spun lucruri pozitive despre mine, la fel de multe persoane nu o fac.

Există vreun sâmbure de adevăr pe undeva? Sau nimeni nu are dreptate? Bineînţeles, adevărul absolut îl găsim doar în Biblie. Iată câteva lucruri la care să meditezi atunci când eşti tentată să fii aspră cu tine însăţi: Tu eşti templul lui Dumnezeu şi Duhul Său locuieşte în tine (1 Corinteni 3:16). Tu eşti o mlădiţă legată de Viţa veşnică (Ioan 15:5). Tu eşti lucrarea lui Dumnezeu, zidită în Hristos Isus (Efeseni 2:10). Şi eşti copilul lui Dumnezeu, iar Fiul Său locuieşte în inima ta (Galateni 4:6,7).
Dumnezeu nu minte. Să nu dăm impresia asta despre El, refuzând să credem aceste făgăduinţe.

ROBYN WILLIAMS

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO