Talanți și responsabilități
Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi şi altuia unul… Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său.
(Matei 25:15,18)
De regulă, ne identificăm cu robul care a primit un singur talant. Avem tendinţa de a ne minimiza capacităţile, de a ne îngropa potenţialul. Problema este că ne lipseşte puterea interioară. Ne simţim inadecvaţi şi lipsiţi de valoare şi tragem concluzia că nu are rost să mai încercăm. Ne simţim incapabili să dăm piept cu viaţa.
Dar scopul vieţii creştine nu este să facem neapărat cât fac cei care au primit cinci sau doi talanţi. Ţelul nostru este să devenim tot ce putem mai bine în Hristos. Aceasta aşteaptă Dumnezeu de la noi.
Nouă nu ne e teamă să ne recunoaştem limitele şi nereuşitele. Nu avem nevoie să ne comparăm cu alţii sau să intrăm în concurenţă cu alţii. Nu ne plângem că avem resurse limitate şi nu dezgropăm greşelile trecutului. Ştim că suntem acceptaţi înaintea lui Dumnezeu în ciuda eşecurilor şi inadecvării noastre. Ştim că suntem primiţi în fiecare zi în prezenţa Sa aşa cum suntem. Viaţa creştină din belşug nu se referă la cantitate, ci la calitate. Noi nu trăim în incertitudine cu privire la persoana noastră, la scopurile şi priorităţile noastre, ci suntem pe deplin lămuriţi în această privinţă. Hristos este Domnul vieţii noastre.
Şi dacă El a preluat conducerea vieţii noastre, suntem mulţumiţi şi satisfăcuţi, ne ocupăm cu înmulţirea talantului primit, conştienţi de posibilităţile pe care ni le oferă. El ne dă sens şi scop în viaţă fie că avem un talant, fie că avem cinci. Dacă suntem în Hristos, suntem fericiţi şi împăcaţi cu noi înşine. Ştim că Domnul are bucuria de a împlini planurile Sale prin talantul pe care ni l-a încredinţat. Dacă, în schimb, ne lăsăm cuprinşi de orgoliu şi cădem pradă unei perspective înguste, ajungem în mod inevitabil la nefericire şi la zădărnicirea lucrării bune pe care Dumnezeu ar fi putut să o împlinească în noi.
Avem o singură responsabilitate: să ne predăm Lui. Nu avem de ce să ne gândim la eşec. Neliniştea şi teama nu ne mai urmăresc. în Hristos, avem un simţământ de bine şi suntem conştienţi de valoarea noastră. Nu avem de ce să pretindem că am fi altceva decât suntem. Dumnezeu ne poate oferi această putere interioară.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO