Nu uita să arăți bunătatea Lui plină de iubire

 Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.

(Galateni 6:10)

– Te rog, vezi ce poţi face pentru acest aplicant, îmi spuse secretara, deschizând uşa de la biroul meu.

Cu taxe care rămăseseră aceleaşi în ultimii 30 de ani, perioada de înscriere anuală pentru adulţi la cursuri cu frecvenţă redusă sau de seară generase aceleaşi mulţimi copleşitoare. Ca director al şcolii, eu programasem cursurile. Iar unele erau programate în serile de vineri.

Tânăra, într-o manieră ezitantă şi foarte încurcată, mi-a explicat:
– Aş vrea să mă înscriu la cursul de engleză, dar mai este loc doar pentru cel care se ţine miercuri şi vineri. Eu păzesc Sabatul şi nu pot participa la ore vineri seara. Ar fi posibil să fiu transferată într-o altă clasă?

Am înţeles de ce fusese trimisă la mine. Îmi exprimasem nemulţumirea legată de numărul de studenţi într-o clasă, motivând că nu puteam risca să ajungem în situaţia de a avea mai mulţi participanţi decât încăpeau în sală, deşi rareori participarea la cursuri fusese 100%. Dădusem instrucţiuni ca viitorii aplicanţi să se înscrie de-acum pentru sesiunea a doua. Cei din echipa mea erau aproape siguri de rezultat, în timp ce aşteptau să vadă dacă aveam să rămân la principiile mele în cazul unui alt păzitor al Sabatului.

M-am întrebat: Oare a venit de curând la credinţă şi are nevoie să fie încurajată? Să-i spun că o înţeleg, pentru că şi eu am trecut prin aceeaşi situaţie în trecut? Poate îi va fi mai uşor dacă-i spun că împărtăşesc şi eu aceeaşi credinţă şi convingeri. N-am făcut nimic din toate acestea. I-am spus scurt:
– Aşteaptă sesiunea a doua de înscrieri şi, cel mai probabil, vei fi transferată într-o altă clasă.

M-a privit abătută, mi-a mulţumit cu o voce stinsă şi-a plecat.

De ce afişasem o faţă atât de inexpresivă şi indiferentă? N-am întrebat-o cum o cheamă sau la ce biserică mergea. Aş fi putut să o înscriu într-una din clasele disponibile şi apoi să o transfer după o săptămână. Mi se oferise ocazia să fac un bine unei surori în credinţă şi am dat greş. N-am urmat sfatul „să întăreşti pe fraţii tăi” (Luca 22:32). Mi-am dat seama că nici măcar n-am înălţat o rugăciune în tăcere: „Doamne, arată-mi ce decizie să iau.”

Este atât de uşor să lăsăm ca agitaţia vieţii de zi cu zi să se interpună între noi şi datoria pe care o avem faţă de Dumnezeu, faţă de fraţii şi surorile noastre şi chiar faţă de noi înşine. Să ne aducem mereu aminte că trebuie să ne rugăm permanent: „Doamne, învaţă-mă să arăt bunătatea Ta plină de iubire. Fă ca inima mea să ia aminte la îndemnurile Tale!”

HORTENSE HEADLEY

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO