Misiunea lui Isus în profeţiile Vechiului Testament
Ce spune textul din 2 Timotei 1:8,9 despre timpul când a fost hotărâtă mântuirea neamului omenesc?
2 Timotei 1:8,9 8. Să nu-ţi fie ruşine, dar, de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu. 9. El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii,
Versetele acestea sunt foarte cunoscute în general datorită referirii la imposibilitatea mântuirii prin fapte, însă ele ne vorbesc şi despre natura veşnică a mântuirii. Ele precizează că planul pentru răscumpărarea noastră a fost conceput cu mult, mult timp în urmă. Prin urmare, nu este deloc surprinzător faptul că Vechiul Testament este presărat cu dezvăluiri de un fel sau altul cu privire la Isus Hristos. Cele mai impresionante sunt desigur profeţiile care arată clar că Isus este Mesia.
Citeşte următoarele texte din Vechiul Testament. Ce ne spun ele despre Isus şi despre rolul Său ca Mesia?
Isaia 61:1 „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război, izbăvirea;
Daniel 9:24-27 24. Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi prorociei şi până la ungerea Sfântului sfinţilor. 25. Să ştii, dar, şi să înţelegi că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul, la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare. 26. După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea şi Sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit, şi împreună cu el, şi pustiirile. 27. El va face un legământ trainic cu mulţi timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât.”
Isaia 7:14 De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel.
Isaia 9:6 Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.”
Isaia 42:1-9 1. „Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata. 2. El nu va striga, nu-Şi va ridica glasul şi nu-l va face să se audă pe uliţe. 3. Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr. 4. El nu va slăbi, nici nu Se va lăsa, până va aşeza dreptatea pe pământ; şi ostroavele vor nădăjdui în legea Lui.” 5. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu care a făcut cerurile şi le-a întins, care a întins pământul şi cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc, şi suflet, celor ce merg pe el. 6. „Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor, 7. să deschizi ochii orbilor, să scoţi din temniţă pe cei legaţi şi din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric. 8. Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea Mea, idolilor. 9. Iată că cele dintâi lucruri s-au împlinit, şi vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întâmple.”
Ca să ne asigure de planul Său neschimbător de pace, Dumnezeu L-a dat pe singurul Său Fiu să devină membru al familiei omeneşti şi să păstreze pentru totdeauna natura Sa omenească. Aceasta era garanţia că Dumnezeu îşi va împlini Cuvântul. „Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui.” Dumnezeu a adoptat natura omenească în persoana Fiului Său şi a dus-o în cerul preaînalt. „Fiul omului” este Cel care are parte la tronul universului. „Fiul omului” este Acela pe care-L vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor. Domn al păcii” (Isaia 9:6). EU SUNT este Mijlocitorul între Dumnezeu şi neamul omenesc, unindu-i prin mâinile Sale întinse. – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 25 Meditează asupra faptului extraordinar că Isus, Creatorul, a luat asupra Sa natura noastră umană şi că, în această natură, a trăit şi a murit pentru noi. Ce speranţă îţi dă acest fapt, într-o lume care nu ne oferă nicio speranţă?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO