Mardoheu și puterea mărturiei tăcute
Cele două ospeţe date de Estera aduc relatarea într-un punct critic şi marchează marea răsturnare de situaţie soldată cu abandonarea planului de exterminare etnică. Intrigile de curte, cu consecinţe întinse, ne permit să privim pentru o clipă la activitatea din culise a unui monarh despotic şi a curţii sale. Estera şi Mardoheu s-au folosit de poziţia lor, de cunoştinţele lor despre cultura în care trăiau şi de credinţa lor în făgăduinţele lui Dumnezeu pentru a obţine eliberarea.
Citeşte Estera 3:3-5 şi încearcă să înţelegi ce era în sufletul lui Mardoheu când se confrunta zilnic cu această problemă. Cum explici faptul că a rezistat presiunii din jurul lui?
Estera 3:3-5
3. Şi slujitorii împăratului care stăteau la poarta împăratului au zis lui Mardoheu: „Pentru ce calci porunca împăratului?”
4. Fiindcă ei îi spuneau în fiecare zi lucrul acesta, şi el nu-i asculta, l-au spus lui Haman ca să vadă dacă Mardoheu are să se ţină de hotărârea lui; căci el spusese că este iudeu.
5. Şi Haman a văzut că Mardoheu nu-şi pleca genunchiul şi nu se închina înaintea lui. S-a umplut de mânie;
Trăind o viaţă de slujire tăcută, Mardoheu şi-a făcut cunoscută credinţa prin refuzul său de a-şi pleca genunchiul înaintea lui Haman. Oamenii au observat şi l-au admonestat, dar el a refuzat compromisul. Aceasta a fost în mod sigur o mărturie pentru ei.
Deşi era într-o ţară străină, ce fel de cetăţean era Mardoheu?
Estera 6:1-3
1. În noaptea aceea, împăratul n-a putut să doarmă şi a poruncit să-i aducă lângă el cartea aducerilor aminte, Cronicile. Le-au citit înaintea împăratului,
2. şi s-a găsit scris ce descoperise Mardoheu cu privire la Bigtan şi Tereş, cei doi fameni ai împăratului, păzitorii pragului, care voiseră să întindă mâna asupra împăratului Ahaşveroş.
3. Împăratul a zis: „Ce cinste şi mărire i s-a făcut lui Mardoheu pentru aceasta?” – „Nu i s-a făcut nimic”, au răspuns cei ce slujeau împăratului.
Mardoheu L-a urmat mereu pe Domnul, ceea ce nu l-a împiedicat să arate devotament şi loialitate faţă de suveranul naţiunii în mijlocul căreia trăia. El a refuzat să se plece înaintea omului, dar a fost totuşi un bun cetăţean, deconspirând complotul împotriva împăratului. Chiar dacă nu ştim de ce nu a fost recompensat pentru fapta sa, este foarte probabil că el a făcut-o şi apoi şi-a văzut mai departe de viaţă fără să aştepte ceva în schimb. Exemplul dat de el în această situaţie poate fi sintetizat cel mai bine în cuvintele: „Daţi deci cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” (Matei 22:21)
Ce lecţii putem desprinde cu privire Ia modul în care poate poporul Iui Dumnezeu să trăiască şi chiar să dea mărturie în situaţii speciale?