Estera și Mardoheu
„Căci, dacă vei tăcea acum, ajutorul şi izbăvirea vor veni din altă parte pentru iudei, şi tu şi casa tatălui tău veţi pieri. Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?”
(Estera 4:14)
Estera a îndeplinit o misiune specială şi periculoasă, la nivel înalt, chiar în inima Imperiului Persan. Misiunea ei s-a caracterizat printr-o serie de contraste izbitoare. Dintr-o fată orfană, aparţinând unei minorităţi etnice şi religioase dispreţuite, care-şi ducea viaţa pe teritoriul superputerii din vremea aceea, a devenit soţia împăratului persan. Aceasta nu este o poveste de tipul „din zdrenţe la bogăţie”, ci este viaţa unei fete care a fost scoasă din anonimat şi pregătită de Dumnezeu să împlinească o misiune cu totul deosebită şi riscantă, care a fost pusă în situaţia de a face o dezvăluire completă şi primejdioasă cu privire la etnia şi credinţa ei.
Susţinută de vărul ei, Mardoheu, care i-a fost şi tată adoptiv, a dat o mărturie îndrăzneaţă la curtea regală persană, care era măcinată de intrigi, şi le-a adus evreilor salvare, schimbându-le statutul social. Ca urmare a credincioşiei ei, cunoaşterea adevăratului Dumnezeu s-a răspândit şi mai mult printre stăpânii lor păgâni. Deşi nu este o relatare misionară tipică, istorisirea despre Estera şi Mardoheu ne oferă câteva principii interesante care ne pot ajuta să înţelegem ce înseamnă să dai mărturie în circumstanţe deosebite.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO