Daniel și împărăția veșnică a lui Dumnezeu
Daniel nu a fost doar un interpret al viselor altora, deşi, în context, acest rol a fost semnificativ. în capitolele 7-12 din cartea sa, el a primit viziuni cu privire la viitorul superputerilor lumii. în ele se sublinia îndeosebi faptul că, în pofida planurilor şi maşinaţiilor conducătorilor pământeşti, Dumnezeu are controlul ultim asupra popoarelor. La sfârşit, El şi împărăţia Sa vor triumfa, iar triumful acesta va fi total.
Daniel 2:44
Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăşi va dăinui veşnic.
Ce legătură este între scena descrisă aici şi ideea transmiterii Evangheliei în lume de către creştini?
Daniel 7:13,14
13. M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui.
14. I s-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum, şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.
Subiectul central al acestor versete este instaurarea împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu, la revenirea Domnului Isus. înainte de aceasta, Isus a indicat un factor important: vestirea Evangheliei în toată lumea.
Profeţiile despre sfârşitul lumii făcute de Isus în Matei 24 sunt legate de profeţiile lui Daniel. „Urâciunea pustiirii”, prezisă de Daniel (cap. 11:31;12:11), a fost explicată de Isus, care a aplicat-o vremii Sale, dar şi în viitor. Asocierea cărţii lui Daniel cu timpul sfârşitului nu este deloc surprinzătoare, întrucât Daniel însuşi a făcut multe trimiteri la timpul sfârşitului (Daniel 8:17,19; 11:35; 12:4,13). Şi, după cum a spus Isus, sfârşitul va veni după ce „Evanghelia aceasta a împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea” (Matei 24:14).
Matei 24:14-16
14. Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.
15. De aceea, când veţi vedea „urâciunea pustiirii”, despre care a vorbit prorocul Daniel, „aşezată în Locul Sfânt” – cine citeşte să înţeleagă! –
16. atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi;
Daniel 11:31
Nişte oşti trimise de el vor veni şi vor spurca Sfântul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată şi vor aşeza urâciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe cei ce rup legământul.
Daniel 12:11
De la vremea când va înceta jertfa necurmată şi de când se va aşeza urâciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile.
Daniel 8:17,19
17. El a venit atunci lângă locul unde eram; şi la apropierea lui, m-am înspăimântat şi am căzut cu faţa la pământ. El mi-a zis: „Fii cu luare aminte, fiul omului, căci vedenia priveşte vremea sfârşitului!”
19. Apoi mi-a zis: „Iată, îţi arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta priveşte vremea sfârşitului.
Daniel 11:35
Chiar şi din cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi, curăţaţi şi albiţi, până la vremea sfârşitului, căci sfârşitul nu va fi decât la vremea hotărâtă.
Daniel 12:4,13
4. Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte.”
13. Iar tu, du-te, până va veni sfârşitul; tu te vei odihni şi te vei scula iarăşi odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor.”
„Predicarea Evangheliei este mijlocul ales de Dumnezeu pentru salvarea sufletelor. însă cea dintâi lucrare a noastră ar trebui să fie aducerea inimilor noastre în armonie cu Dumnezeu şi abia după aceea vom fi pregătiţi să lucrăm pentru alţii.” – Ellen G. White, Mărturii, voi. 5, p. 87
Evanghelia trebuie dusă „in toată lumea” şi apoi va reveni Isus. Noi suntem cei chemaţi să o propovăduim. Unii spun însă că Isus nu Se poate întoarce până când noi nu ne împlinim misiunea. Cum să înţelegem rolul pe care îl avem în influenţarea revenirii Iui Isus? Pregăteşte-te să prezinţi răspunsul în cadrul grupei. Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO